Româncă analfabetă, prinsă la furat în Anglia și băgată la închisoare. A provocat pagube de peste 100.000 de lire sterline
O româncă analfabetă a fost condamnată la închisoare în Marea Britanie, după ce a fost implicată într-o serie de furturi din magazine de cosmetice, cu un prejudiciu total estimat la peste 100.000 de lire sterline.
Femeia, Gabriella Stan, în vârstă de 25 de ani, a fost surprinsă în imagini de supraveghere în timp ce fura produse de beauty din magazinele Boots, cu ajutorul unor complice. Potrivit anchetatorilor, aceasta acționa în mod repetat și organizat, vizând în special produse cosmetice de valoare mare.
Într-un clip video de aproximativ 41 de secunde, surprins într-unul dintre magazine, românca analfabetă Gabriella Stan apare uitându-se în jur pentru a se asigura că nu este observată de agenții de pază, după care începe să ia produse de pe raft. Bunurile erau apoi introduse într-o geantă ținută de o altă femeie, care o însoțea. În apropiere, o a treia femeie, care părea un client obișnuit, trecea cu un troller, fără a avea legătură directă cu furtul.
Faptele au avut loc în mai multe locații din Marea Britanie, în special în Londra – în zone precum Ealing, Wandsworth, Camden și Kensington – dar și într-un magazin Boots din Pontypridd, Țara Galilor.
În fața instanței de la Southwark Crown Court, Gabriella Stan a recunoscut că a furat bunuri în valoare de aproximativ 100.000 de lire sterline într-o perioadă de nouă luni. Judecătorii au condamnat-o la doi ani de închisoare.
Procurorul Babatunde Alabi a descris-o pe femeie ca fiind o „infractoare persistentă”, menționând că aceasta a furat într-un singur episod produse în valoare de 5.000 de lire dintr-un magazin din Richmond, în octombrie anul trecut.
„Intra în magazinele Boots împreună cu cel puțin o altă femeie. Produsele de machiaj și beauty de valoare mare erau vizate și introduse în geantă înainte de a fi scoase din magazin”, a precizat procurorul în fața instanței.
Potrivit acuzațiilor, membrii grupului de hoți obișnuiau să distragă atenția personalului de pază, în timp ce complicii sustrăgeau produsele fără a fi observați.
Avocatul apărării, Dhanes Charme, a susținut că femeia ar fi acționat sub influența altor persoane. „Este cineva care, în esență, a executat ordinele altora”, a declarat acesta în apărarea sa. Totodată, el a menționat în instanță că inculpata „nu știe să își scrie numele și nu știe să citească sau să scrie”.
În timpul procesului, Gabriella Stan a plâns în boxa acuzaților, iar instanța a aflat că soțul acesteia nu a mai vizitat-o de la momentul arestării și că ar fi „părăsit-o”.
Femeia, originară din Dagenham, Londra, a recunoscut 14 capete de acuzare pentru furt și a solicitat ca alte 36 de infracțiuni similare să fie luate în considerare la sentință.
Reprezentanții lanțului de magazine au estimat pierderile provocate de acțiunile sale la 143.220 de lire sterline, în perioada mai – decembrie 2025.

Judecătorul Stephen Tomlinson a subliniat gravitatea faptelor: „În fiecare caz ați furat produse de valoare mare din magazinele Boots. Infracțiunile au fost comise întotdeauna împreună cu complici care au creat diversiuni. A existat chiar o situație în care ați mers până în sudul Țării Galilor și ați fost prinsă”.
Româncă analfabetă, prinsă la furat în Anglia și băgată la închisoare. A provocat pagube de peste 100.000 de lire sterline. Acesta a mai adăugat că amploarea faptelor indică o planificare atentă și repetată a infracțiunilor. Instanța a decis condamnarea femeii la doi ani de închisoare, urmând ca aceasta să execute jumătate din pedeapsă înainte de a putea fi eliberată condiționat.
De asemenea, Gabriella Stan a primit interzis în toate magazinele Boots din Marea Britanie până în aprilie 2031. În timpul procesului, ea a fost asistată de un interpret de limba română. Autoritățile britanice au transmis că furturile din magazine rămân o prioritate pentru poliție, fiind înregistrate mii de cazuri soluționate și o creștere a numărului de arestări în ultimul an.
Citește și: Românii care au terorizat SUA. Guvernul american i-a pus la panoul rușinii- Foto
Eliza Gavrilescu s-a alăturat echipei editoriale Rețete şi Vedete în 2024, aducând cu ea peste un deceniu de experiență în presă. A colaborat și cu site-urile evz.ro și infoactual.ro. De-a lungul carierei, Eliza s-a remarcat prin modul echilibrat în care abordează subiectele, dar și prin seriozitatea și respectul față de public. Profesionalismul și atenția ei pentru corectitudinea informației se regăsesc constant în materialele pe care le semnează.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook