Simona Ionescu / Redactor Șef

Românca ce vrea să-l cumințească pe Philipp Plein, imagine interzisă minorilor. Abia ce i-a născut un moștenitor

Românca ce vrea să-l cumințească pe Philipp Plein, imagine interzisă minorilor. Abia ce i-a născut un moștenitor
De două luni și jumătate, cunoscutul designer de modă Philipp Plein, preferatul Oanei Zăvoranu și al altor vedete autohtone, este mai aproape emoțional de România. Are un fiu nou, cu o româncă, iar părinții l-au botezat „Uragan” pe cel mic. Proaspăta mămică savurează momentele maternității în felul ei.

Unul dintre cei mai renumiți designeri de modă europeni nu se remarcă doar prin creațiile sale atrăgătoare, ci și prin relațiile cu femei deosebite. Recent, a readus în viața sa o româncă, care vrea să îl cumințească, cei doi având din vară primul lor copil împreună. Asta nu o oprește pe proaspăta mîmică să posteze imagini incendiare, interzise minorilor, pe rețelele sociale.

Designerul Philipp Plein a avut relații și cu alte românce, înaintea actualei partenere, Andreea Sasu (Instagram)

Philipp Plein, fondatorul cunoscutului brand de lux care îi poartă numele, trăiește o nouă poveste de dragoste cu Andreea Sasu, o româncă ce a mai fost legată de el în trecut, imediat după despărțirea bărbatului de o altă româncă celebră, actrița și modelul Mădălina Ghenea.

Designerul german, cunoscut pentru stilul său extravagant, a câștigat popularitate în întreaga lume cu brandul său, lansat în 1998, ce include piese decorate cu cristale Swarovski și elemente strălucitoare. Stilul său îndrăzneț, ce îmbină elemente provocatoare, a dus la deschiderea unor magazine de lux în orașe importante precum New York, Paris, Milano și Hong Kong.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by Andreea Sasu (@andreeasasu90)

De-a lungul anilor, Plein a fost asociat cu numeroase femei din industria modei și a divertismentului, având deja patru copii, ultimul cu românca Andreea Sasu, fostă Miss World România.

Andreea Sasu, actuala sa parteneră, a fost inițial model pentru brandul Philipp Plein, cunoscându-l pe designer în perioada în care el avea o relație cu Ghenea, iar ea era logodită. Ulterior, tânăra a recunoscut că a existat întotdeauna o atracție între ea și Plein.

Andreea Sasu, imagine interzisă minorilor

Plein și Sasu au avut o relație atipică, trecând prin despărțiri și împăcări cu foști parteneri, dar, în cele din urmă, nu s-au mai putut opune atracției dintre ei și sunt acum împreună. De-a lungul timpului, designerul a avut și alte relații, inclusiv cu modelul italian Lucia Bartoli, mai are trei copii cu mame diferite, dar acum, Sasu este în centrul atenției.

Cei doi au sărbătorit anunțul sarcinii printr-o petrecere extravagantă, în care invitații au purtat alb, iar pentru a afla sexul copilului, au folosit un mod inedit, activând împreună un detonator. Primul lor fiu, Hurricane Thor Thunder, a venit pe lume în data de 6 iulie anul acesta. Părinții sunt în culmea fericirii, dar nu uită că sunt tineri și dornici de distracție.

Andreea Sasu știe cum să atragă toate privirile la petreceri. Bustul ei generos e în prim plan de când a devenit mamă (Instagram)

Imaginile din timpul unor petreceri extravagante la care participă sunt memorabile. În weekend, românca Andreea Sasu a încins internetul cu fotografiile postate. A ales o ținută cu un decolteu abisal, care îi scotea și mai mult în evidență bustul generos. Și-a asortat rochița cu cizme argintii, strălucitoare, înalte peste genunchi. Ea și Philipp Plein au petrecut alături de prieteni într-un local luxos, unde au avut parte inclusiv de muzică live.

Fosta Miss World România își alăptează copilul

Născută pe 26 martie 1990, în Pașcani, Andreea Sasu este un model și vedetă pe Instagram, cunoscută pentru colaborările sale cu branduri de modă importante, printre care Roberto Cavalli, Dolce & Gabbana și, evident, Philipp Plein. Ea a câștigat titluri precum Miss Val Rendena Trentino 2013 și Miss World România 2014. Pe lângă cariera de model, este pasionată de kickboxing și activează intens pe rețelele sociale, promovând atât moda, cât și sportul.

Mamă dedicată, Andreea Sasu își alăptează fiul și nu se satură să îl țină în brațe (Instagram)

Relația sa cu Philipp Plein, deși a început în 2016, a fost întreruptă la mai puțin de un an și reluată înainte ca frumoasa brunetă să rămână însărcinată cu al patrulea fiu al bărbatului. „El mereu a căutat liniște, să aibă o femeie care să îl înțeleagă, care să nu îl streseze prea tare. Fiind o persoană care muncește foarte mult, are nevoie de liniște”, a declarat într-un interviu mai vechi Andreea Sasu.

De când a devenit mamă, Andreea Sasu se implică total în creșterea micuțului ei, pentru care vrea tot ce e mai bun. Îl alăptează și, după cum mărturisește, nu ar mai vrea să îi dea drumul din brațele ei.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre