De ani buni, Roxana Ciuhulescu a visat că își va face o operație e mărire a bustului și spune că e cea mai bună decizie.
Cu nici o lună în urmă, Roxana Ciuhulescu și-a împlinit un vis și susține că e cea mai bună decizie a vieții. Vedeta și-a dorit enorm să aibă parte de e o operație de mărire a bustului și a trecut, în sfârșit, pragul medicului estetician.
Decizia pentru mărirea bustului a fost luată de Roxana Ciuhulescu de ceva ani, iar acum e foarte fericită de rezultatul final.
Roxana Ciuhulescu: „Cred că multe femei se regăsesc în această situație”
„De ani buni mă nemulțumea o problemă estetică la nivelul bustului, pe care abia acum am reușit să o rezolv… După două sarcini și perioade de alăptare, sânii mei s-au lăsat, și-au pierdut din fermitate, iar eu am început să pierd, la rândul meu, din încrederea în mine. Cred că multe femei se regăsesc în această situație, după o anumită vârstă…
„Era nevoie de măiestria unui medic chirurg cu foarte mare experiență”
Nu îmi doream să devin o bombă sexy, doar să am un bust mai ferm și poziționat armonios. Știam că este o intervenție mai elaborată, mai dificilă, nu doar un implant cu proteze.
Era nevoie de măiestria unui medic chirurg cu foarte mare experiență, pentru că, în aceeași operație, trebuia efectuată și ridicarea sânilor, iar poziționarea lor să fie la final perfectă, armonioasă”, a spus Roxana Ciuhulescu pe rețelele de socializare.
Recuperarea fost ușoară
De asemenea, Roxana este surprinsă cât de ușoară este recuperarea și nu mai contenește să le mulțumească medicilor care au avut grijă de ea.
„Surprinzător, a fost mult mai ușor decât credeam, inclusiv perioada de recuperare. Sânii s-au așezat frumos, sunt foarte mândră de rezultat. Le mulțumesc din suflet acestor doi oameni minunați, care mi-au înțeles dorințele și au oferit toată expertiza și măiestria lor pentru ca intervenția să decurgă absolut perfect, iar eu să fiu, în acest moment, cea mai fericită! Vă iubesc!”, a mai spus vedeta.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook