Prima ediție a noului sezon din Insula iubirii a început cu un scandal. Sălbaticul care a aruncat motanii iubitei pe geam s-a ales acum cu dosar penal, așa cum și era de așteptat. Poliția a aflat ce s-a întâmplat, de fapt, cu săracii pisoi.
Bianca și Robert, ce formează unul dintre cuplurile noului sezon, au povestit cum Robert a provocat cu intenție căderea pisoii iubitei sale de la balcon, din gelozie, dar și pe fondul unei alergii, spune el.
„Eu i-am speriat, ei au căzut de la balcon. Știam că sunt foarte sperioși și am profitat de chestia asta. Mi-a părut rău apoi pentru că ea a suferit foarte mult (…). Pe mine m-a dus în pragul disperării, de-aia am făcut ce am făcut”, a declarat Robert, în cadrul emisiunii.
Poliția a deschis dosar penal
În urma căzăturii, unul dintre pisoi s-a lovit foarte tare, iar celălalt a dispărut. Poliția animalelor din Dolj s-a autosesizat de fapta bărbatului, astfel că acum acesta s-a ales cu dosar pentru pentru „rănirea cu intenție a animalelor”. După primul incident, concurentul a recuperat motanul pierdut, însă la scurt timp, i s-a cășunat din nou pe bietele animale.
@stirilezilei După ce s-au mutat la Craiova, Robert nu s-a înțeles bine cu animalele, arătându-se gelos pe afecțiunea pe care Bianca le-o purta. Într-o seară, în timp ce se aflau în dormitor, Robert a speriat motanii, care au căzut de la balcon. Unul dintre ei s-a lovit grav, iar celălalt a dispărut. #insulaiubirii ♬ sunet original – Știrile Zilei
„Din primele cercetări, poliţiştii au stabilit că, în anul 2023, un tânăr de 29 de ani, din Craiova, ar fi aruncat de la etajul 1, al locuinţei iubitei sale, de 28 de ani, din Bragadiru, judeţul Ilfov, doi motani, unul din aceştia suferind răni”, se arată în comunicatul Poliției.
Cu toate că în emisiune bărbatul a declarat că a doua oară a uitat balconul deschis, iar motanii au fugit, poliția a descoperit cu totul altceva.
Ce s-a întâmplat, de fapt, cu motanii
Polițiștii din Dolj au descoperit că, de fapt, a doua oară când pisicile au dispărut, nu a fost vorba despre o eroare, așa cum declarase concurentul în emisiune. Acesta ar fi lăsat intenționat balconul deschis, iar pisoii au fugit. Practic, a făcut în așa fel încât să îi alunge de acasă, pentru a scăpa de ei.
„Ulterior, în cursul aceluiaşi an, cel în cauză ar fi alungat animalele din locuinţa sa, din Craiova şi până în prezent acestea nu au mai fost găsite, aspecte prezentate de cei doi în cadrul unei emisiuni TV”, au transmis reprezentanţii IPJ Dolj, în același comunicat.
Fata a intrat în depresie când și-a pierdut motanii
Tânăra a povestit în emisiune că a suferit o depresie după ce și-a pierdut motanii, a doua oară definitiv.
„I-am căutat excesiv, i-am căutat luni de zile, am pus afișe peste tot, am suferit enorm, am slăbit multe kilograme. Am fost într-o depresie foarte puternică. Știți ce înseamnă să iubești un animal, da? Eu aveam doi, locuiam singură cu ei, i-am crescut de micuți, iar el nu a înțeles iubirea mea pentru ei”, i-a povestit Bianca lui Radu Vâlcan, la Insula Iubirii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook