Simona Ionescu / Redactor Șef

Legătura neștiută dintre Sarah Ferguson și familia lui Elvis Presley. Ce se întâmplă acum cu fosta cumnată a regelui Charles

Legătura neștiută dintre Sarah Ferguson și familia lui Elvis Presley. Ce se întâmplă acum cu fosta cumnată a regelui Charles
Ducesa de York, Sarah Ferguson, continuă să treacă prin ceea ce sursele descriu ca fiind o „existență tristă, dintr-o canapea în alta” în Statele Unite, pe fondul consecințelor continue ale legăturilor sale cu Jeffrey Epstein. În acest moment aceasta ar primi ajutor de la familia lui Elvis Presley.

Fosta membră a familiei regale britanice, Sarah Ferguson, nu a mai fost văzută public în Regatul Unit din decembrie și se crede că și-a petrecut ultimele luni deplasându-se între Emiratele Arabe Unite, Elveția, Alpii francezi și Irlanda, înainte de a ajunge la New York.

Potrivit informațiilor oferite de RadarOnline.com, Sarah Ferguson ar locui în secret cu fosta soție a regelui muzicii, Elvis Presley, Priscilla Presley.

Nimeni nu i-a mai întins o mână de ajutor lui Sarah Ferguson

Sursele au declarat că Sarah Ferguson ar fi avut dificultăți în a-și asigura o reședință permanentă după pierderea titlului regal și după plecarea de la Royal Lodge, fosta sa locuință cu 31 de camere.

Asocierea sa cu Jeffrey Epstein, condamnat pentru infracțiuni sexuale, ar fi complicat și mai mult situația, mai spun sursele, care afirmă că potențialii susținători au fost reticenți să fie asociați public cu ea.

Sarah Ferguson, departe de ochii publicului, în casa Priscillei Presley

sarah 2009 la festivalul de film de la toronto1
Sarah Ferguson, în 2009 la Festivalul de film de la Toronto
Sursă foto: wikipedia

„Departe de ochii publicului, Sarah Ferguson locuiește în secret sub acoperișul Priscillei Presley, folosind acest loc ca refugiu temporar în timp ce încearcă să gestioneze existența sa actuală și destul de tristă, mutându-se dintr-un loc în altul.

Nu este în niciun caz o soluție permanentă, mai degrabă o variantă de avarie, în timp ce încearcă să își dea seama care va fi următoarea ei mutare. În acest moment, nu are nimic care să semene cu un cămin stabil, așa că se bazează foarte mult pe bunăvoința și sprijinul unui cerc foarte restrâns de prieteni de încredere doar pentru a se descurca de la o zi la alta”, a declarat sursa.

Sarah Ferguson, „ascunsă ca un fugar”

De asemenea, sursa a mai spus că Sarah Ferguson care a locuit odinioară „în reședințe grandioase și trăind în lumina reflectoarelor”, acum „stă ascunsă ca un fel de fugar, deplasându-se discret între diferite locuri și încercând să păstreze un profil cât mai discret”.

Potrivit aceleiași surse, această schimbare ar fi fost foarte greu de procesat de Sarah Ferguson, iar apropiații spun că impactul emoțional este unul puternic, pe măsură ce încearcă să se adapteze unei realități complet diferite.

Se spune că Sarah Ferguson și Priscilla Presley, în vârstă de 80 de ani, ar fi dezvoltat o relație apropiată prin intermediul regretatei Lisa Marie Presley, fiica Priscillei, care a murit în 2023, la vârsta de 54 de ani.

Probleme financiare și dificultăți profesionale

priscilla presley1
Priscilla Presley, fosta soție a lui Elvis Presley
Sursă foto: wikipedia

Sunt zvonuri că fosta ducesă de York le-ar fi spus în privat unor prieteni că „are nevoie de bani” și s-ar lupta să obțină un contract editorial pentru un volum de memorii despre perioada petrecută în interiorul Familiei Regale.

Dar, mai spune sursa, „există acum în industrie un sentiment puternic că orice este asociat cu Sarah Ferguson vine cu un anumit risc reputațional, mai ales dacă există chiar și o legătură indirectă cu Jeffrey Epstein”.

În ciuda acestor lucruri, Priscilla Presley o încurajează „cu blândețe” pe Sarah Ferguson „să nu se retragă complet din viața publică”, să își spună povestea și să ia viața în piept în Statele Unite.

Poate că nu va semăna deloc cu vechea ei viață, dar Priscilla este convinsă că, dacă Sarah „este dispusă să accepte schimbarea și să se reconstruiască într-un mediu diferit, există încă o oportunitate pentru ea de a deschide un nou capitol”.

Interesant de citit: Sarah Ferguson, o ducesă fără rușine. Au ieșit la iveală detalii vulgare din relația cu amantul său

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri