Simona Ionescu / Redactor Șef

Scandal în familia lui Barack Obama. Fiica fostului președinte se confruntă cu acuzații grave

Scandal în familia lui Barack Obama. Fiica fostului președinte se confruntă cu acuzații grave
Liniștea din familia lui Barack Obama a fost perturbată de un scandal neașteptat. Fiica fostului președinte american se confruntă cu acuzații grave.

Malia Obama, fiica lui Barack Obama, încearcă să își croiască drum în lumea cinematografiei. Nu este însă ușor, mai ales că acum a nimerit în mijlocul unui scandal: este acuzată de plagiat. 

O regizoare independentă, care și-a prezentat filmul la festivalul Sundance, susține că o reclamă recentă a brandului Nike, regizată de Malia Obama, în vârstă de 26 de ani, este „șocant de similară” cu lucrarea ei.

Fiica președintelui Obama, Malia, acuzată de plagiat

Natalie Jasmine Harris, în vârstă de 27 de ani, a distribuit cadre din scurtmetrajul ei intitulat „Grace”, alături de imagini din reclama Nike cu sportiva A’ja Wilson, în care apar fete de culoare jucându-se pe treptele unei case – o scenă aproape identică cu cea din filmul ei.

„Am stat mult timp cu sentimentul ăsta. Scurtmetrajul meu -Grace-care a fost filmat superb de Tehillah de Castro, a fost realizat cu multă dragoste și grijă”, a scris Natalie în descriere.

„Versiunea pentru rețelele sociale a noii reclame Nike regizată de Malia Obama (care a fost și ea la Sundance în același an cu mine) pare șocant de similară cu munca mea…”.

 

Natalie a adăugat că, deși în artă apar deseori suprapuneri, „momente ca acesta dor cu adevărat, mai ales când ai pus suflet în a spune o poveste cu grijă și abia dacă primești recunoașterea pe care o meriți”. 

„Dacă brandurile vor un anumit stil vizual, de ce să nu angajeze direct sursa, în loc să aleagă pe cineva cunoscut doar pentru nume?”

Unii fani i-au luat apărarea Maliei Obama, alții spun că acuzațiile sunt reale 

Postarea ei a devenit rapid virală, declanșând dezbateri aprinse – unii au considerat asemănările justificate, în timp ce alții au spus că este o coincidență.

„Le-am văzut pe ambele. Nu e un plagiat”, a comentat cineva.

„Exagerezi… adică fetele de culoare care se joacă bătuta sunt o imagine originală creată de tine?” a fost un alt comentariu în același sens.

Totuși, alții au fost de părere că reclama pare copiată: „Ar trebui să dai în judecată, e un plagiat evident și știm că ți-a văzut filmul, ați fost în competiție în 2024! Nu lăsa fapta asta nepedepsită”. 

„A fost furat. Îmi pare rău că ți s-a întâmplat asta”, a scris altcineva.

Natalie susține că unghiurile camerei, compoziția cadrelor și paleta cromatică sunt „în mod ciudat” aproape identice cu cele din filmul ei.

Tânăra care lansează acuzațiile a fost la Sundance, la fel ca Malia Obama 

Natalie a mai dezvăluit că s-a întâlnit cu Malia la Sundance, în 2024, când au avut loc premierele pentru „Grace” și „The Heart”, filmul Maliei. Ea a menționat că a văzut-o pe Malia și la brunch-ul regizorilor.

Natalie este o regizoare aflată la început de drum. Filmul ei, „Grace”, spune povestea unei fete de culoare care își descoperă sexualitatea și se confruntă cu credința religioasă în sudul Statelor Unite. A absolvit Universitatea New York în 2020, iar filmul ei de licență a fost achiziționat de HBO.

„Uneori pare că cinematografia e un hobby rezervat celor bogați, nu o carieră în adevăratul sens”, a scris Natalie.

Între timp, după ce a crescut în Casa Albă ca fiică a președintelui, Malia Obama a urmat cursurile Universității Harvard și a fost premiată cu Thomas Temple Hoopes Prize pentru excelență artistică.

 

Citiți și: 

Fiicele lui Barack Obama, îmbrăcate provocator în club. Fetele au șocat publicul – Foto

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *