Connect-R a clarificat o situație neplăcută pe care o are cu Kiss FM, care a început de la o postare pe care artistul a făcut pe rețeaua sa de socializare. A luat și o decizie: își va retrage muzica de la acest post de radio.
Ce mesaj a primit Connect-R de la Kiss FM
Connect-R urma să cânte pe data de 2 decembrie într-un concert caritabil la Sala Palatului alături de alți artiști cunoscuți, precum Jo, Irina Rimes, Sore, Elena Gheorghe și alții, sprijinind fundația Dăruiește Viața.
Decizia ca vedeta să nu mai participe, a venit ca urmare a unui mesaj transmis de Connect-R, pe rețeaua de socializare, în care acesta și-ar fi exprimat poziția politică, care nu ar fi în conformitate cu cea editorială a trustului media.
„Ne vedem nevoiți să ne retragem invitația făcută”
„Pentru că în spaţiul public au apărut declaraţii ale lui Connect-R care contravin atât valorilor promovate de noi ca grup de radio, cât şi de Asociaţia Dăruieşte Viaţă. Ne vedem nevoiţi să ne retragem invitaţia făcută acesta de a participa la evenimentul Magic Christmas de luni, 2 decembrie 2024”, este mesajul primit de Connect-R de la Kiss FM.
Care a fost mesajul lui Connect-R
„Undeva în 1915, 1919, pe-acolo, Ghandi face o reformă extraordinară în India, punând poporul să mediteze pentru câteva zile în așa fel încât economia Indiei să cadă la pământ și reamintește poporului indian că țara aparține poporului.
Asta s-a întâmplat și aseară, un exercițiu fantastic de unitate, românul și-a reamintit că România aparține poporului. Vreau să felicit tot românul de pretutindeni pentru că și-a reamintit că este suveran în țara lui. Doamne-ajută!”, au fost cuvintele lui Connect-R pentru români, ce a deranjat postul de radio Kiss FM.
„Nu mai corespund valorilor trustului”
După ce a fost retras de la spectacol, artistul a transmis, la rândul său, un mesaj în care le-a explicat fanilor situația prin care trece, punctând faptul că nu are nici o legătură cu politica.
„O să ne retragem toată muzica de la Kiss FM. Vă salut oameni buni, am intrat că clarificăm o situație despre care s-a tot vorbit în ultimul timp. Dacă ați văzut afișe în oraș cu concertul de pe 2 decembrie de la Sala Palatului împreună cu cei de la Kiss FM Magic și Rock FM, eu nu voi mai putea veni.
Și nu pentru că nu mi-aș fi dorit, mai ales că e un concert caritabil, pentru copii. Dar, în urma unui filmuleț pe care l-am postat pe Tik Tok, cei de la Kiss FM ne-au trimis un mesaj, mai exact către managerul meu Marius China, că refuză colaborarea cu noi, să nu mai venim la concert. Motivul este că eu nu mai corespund valorilor trustului.
„În filmuleț eu nu fac altceva decât să felicit poporul român pentru că a făcut un mic exercițiu de unitate”
Interpretarea lor pesemne că le-a dat de înțeles că eu aș avea vreo apartenență politică. În filmuleț eu nu fac altceva decât să felicit poporul român pentru că a făcut un mic exercițiu de unitate.
Pentru că vorbeam de unitatea poporului, în sine și să spun de altfel ce spune și Constituția că românul e suveran în țara lui. Pentru că România e o țară suverană, independentă, și unitară, indivizibilă. Dacă deschideți Constituția, o să găsiți. O să vă las și eu o miză poză”, susține artistul.
„Ați vândut câteva bilete pentru că a fost numele meu pe afiș”
Connect-R susține că nu a îndemnat lumea cu cine să voteze și „nu mi-am spus votul meu”. „Nu știu cum au reușit să interpreteze în felul ăsta cei la Kiss FM. Repet, mi-au trimis mesaj că nu mai sunt binevenit la concertul lor, pentru că în urma filmulețului au tras concluzia că eu nu mai corespund valorilor trustului”, s-a destăinuit Connect-R.
„Mă cam sperie treaba asta, pentru că eu nu mă prea pricep la politică, dar văd că lucrurile sunt din ce în ce mai transparente”, a mai spus vedeta. Artistul i-a felicitat pe cei de la Kiss FM pentru că au „vândut câteva bilete pentru că a fost numele meu pe afiș”.
De asemenea, i-a anunțat că își va retrage muzica de la Kiss FM și, „slavă Domnului, mai există radiouri. Nu e toată atât de în sistem, ca să zic așa. (…) În rest, ce a spus și Hristos: lumea noastră nu e de aici, să nu lăsăm exteriorul să ne înghită cu totul”.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook