Simona Ionescu / Redactor Șef
Magda Olivero, una dintre cele mai mari soprane ale secolului 20, a trăit până la 104 ani, iar la 99 de ani încă era pe scenă, căci muzica a fost marea ei dragoste. Născută într-o familie privilegiată, a devenit pasionată de gătit. Destinul a plasat-o însă în cărțile de istorie.
Maria Maddalena Olivero pe numele său complet, s-a născut pe 25 martie 1910 în Saluzzo, la 50 de kilometri sud de Torino, capitala regiunii Piemonte din Italia. Era sora mai mică a Teresei Olivero, iar tatăl lor se născuse în palatul regal din Torino, deoarece bunicul era un curtean important.
Tatăl, Federico, a avansat în ierarhia judiciară, iar mama, Adele, avea un talent remarcabil pentru desen și pictură. Pe când Magda avea cinci ani, tatăl ei a fost numit judecător în Torino. Federico era un mare iubitor de operă și vizita regulat Teatrul Regio și Carignano.
Federico însuși avea o voce frumoasă de tenor și nu ezita să o arate. Magda a moștenit iubirea lui pentru muzică și, încă din copilărie, îi placa să cânte în prezența familiei și a prietenilor. Melodia ei preferată era “Torna a Surriento”.
Viitoarea mare soprană a crescut într-un mediu privilegiat și nu era tipică pentru femeile italiene ale generației sale. Măsura 1 metru 67, cu aproape 10 centimetri mai înaltă decât majoritatea femeilor italiene de la acea vreme, și era o blondă remarcabil de frumoasă.
Avea două pasiuni: gătitul și studiul. Olivero a fost recunoscută pentru farmecul și curtoazia ei, dar în același timp, toată viața a fost puțin rezervată. Nu împărtășea secrete feminine cu prietenele sale.
La un moment dat pe când era adolescentă, își descoperă iubirea pentru muzică. Astfel, tatăl ei l-a angajat pe compozitorul bine cunoscut Franco Ghedini pentru a o învăța pian. De asemenea, ia lecții de canto. La început, părinții o încurajează. Până la urmă, Olivero ar trebui să se căsătorească cu un înalt funcționar, un ofițer sau un burghez bogat și să aibă propriul său salon unde să-și poată încânta oaspeții cu piese de pian și câteva “romanze di salotto”.
Olivero a dedicat din ce în ce mai mult timp lecțiilor serioase de canto și, treptat, familia și-a dat seama că ar fi putut face carieră din asta, posibilitate care a stârnit îngrijorare. Acest lucru nu era acceptabil. Cântăreții italieni erau, de obicei, crescuți în familii de muncitori calificați (tatăl lui Caruso fusese maistru), funcționari, meșteșugari, comercianți etc.
Cântăreții din clasele muncitoare necalificate sau din rândul fermierilor erau rari, la fel ca și cântăreții proveniți din clasele superioare (Mario Del Monaco era și el o excepție). Familia Olivero a apelat la renumitul dirijor Ugo Tansini. Olivero a dorit cu disperare să studieze la Instituto di Canto di Torino, fondat recent de Eiar (mai târziu RAI). Tansini trebuia să o oprească pe Olivero din a face carieră în muzică, astfel că audiția ei a fost un dezastru.
Tansini a notat: „Nu are voce, nici muzicalitate și nici personalitate”.
„Totul e bine când se termină cu bine”, a crezut tatăl Olivero. A subestimat însă încăpățânarea fiicei sale. Domnișoara Olivero nu a renunțat, avea relații importante și a cerut o a doua audiție. Tansini a acceptat, a răspuns tot negativ, dar a existat un alt profesor care a auzit o scânteie de talent. „Irosește-ți timpul și învaț-o”, a fost reacția lui Tansini.
Într-un final, la sfârșitul anului 1933, Magda a debutat la La Scala în rolul minor al Annei din „Nabucco”. De acolo avea să înceapă o lungă carieră muzicală, oprită doar de moartea Magdei, în 2014.
S-a căsătorit cu Aldo Busch, un industriaș, în 1940. Deși a spus că își dorește să întemeieze o familie numeroasă și s-a retras temporar de pe scenă pentru a realiza acest lucru, cei doi nu au avut copii. Soțul ei a murit în 1982, iar de atunci Magda a rămas singură până la finalul vieții.
Deseori descrisă ca „ultima soprană veritabilă”, Olivero este amintită azi ca una dintre marile cântărețe ale secolului al XX-lea. Stilul ei, „veritabil”, era extrem de stilizat și dramatic, iar rolurile ei emblematice includeau în mod potrivit rolurile principale din „Tosca” de Puccini și „Medea” de Luigi Cherubini.
În 1951, un critic a observat: „Talentul ei este uimitor, cu o intensitate atât muzicală, cât și dramatică, care era cu adevărat extraordinară”. Tehnica impecabilă a lui Olivero i-a permis să se bucure de una dintre cele mai lungi cariere din istoria operei.
View this post on Instagram
A susținut ultima sa reprezentație publică la vârsta de 99 de ani – aproape o jumătate de secol după vârsta obișnuită de pensionare pentru cântăreți. Chiar și în ultimii ani pe scena operei, publicul întâmpina reprezentațiile lui Olivero cu aplauze în picioare de o jumătate de oră și cu exclamații de încântare pură.
„Ea domnește suprem, cântând cu o abandonare și un fior care te va lăsa epuizat”, a scris American Record Guide în 1997, într-o recenzie dedicată marii soprane.
Magda Olivero a murit la vârsta de 104 ani, în Milano, Italia, la o lună după ce a suferit un infarct. Opera La Scala din Milano, unde a susținut primele reprezentații, a cerut la acea vreme publicului să țină un moment de reculegere înaintea spectacolului de după moartea celebrei soprane.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
