Întâmplarea a avut loc duminică după-amiaza în localitatea gorjeană Stănești. Cei doi polițiști au dat curs unui apel la 112, care anunța că mai multe persoane fac scandal pe o stradă din localitate, și s-au dus acolo cât au putut de repede. Doar că sosirea lor n u a fost primită cu bucurie.
Oamenii legii au reuși să îl încătușeze pe unul dintre scandalagii, moment în care acesta a devenit recalcitrant. Imediat prietenii lui i-au sărit în ”ajutor”, astfel că mai mulți indivizi au început să îi înjure și să îi amenințe pe oamenii legii.
”Urmare a unui apel la 112, prin care se sesiza o stare conflictuală, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, reușind imobilizarea unui bărbat, moment în care mai multe persoane au intervenit, pentru a-l scapă. Imediat, polițiștii prezenți la față locului au solicitat sprijin, astfel încât spre localitatea respectivă au fost redirecționate echipaje de ordine publică și ale Serviciului pentru Acțiuni Speciale.
În prezent, unul dintre cei doi agresori, un tânăr de 23 de ani, din județul Buzău, se află în custodia Poliției, iar celălalt a fost identificat și este căutat de către forțele de ordine. Cercetările continuă, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj ”, a declarat Victor Tuhasu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj , conform hotnews.ro.
Sursa foto- video: Facebook / Informația
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook