Simona Ionescu / Redactor Șef

Se dă legea. Milioane de români vor scăpa de o mare problemă și de drumurile istovitoare

Se dă legea. Milioane de români vor scăpa de o mare problemă și de drumurile istovitoare
Dacă până acum concediul medical era o corvoadă pentru majoritatea angajaților care aveau nevoie, lucrurile se vor schimba radical.

Potrivit unei noi legi care urmează să fie votată în Parlament, ar urma să fie simplificată întreaga procedură și va fi eliminată adeverința de la angajator, care acum este obligatorie.

Totul va fi mult mai simplu, pentru că nu vom mai merge la angajator care e obligat să noteze zilele de concediu luate în anul respectiv, ci direct la medicul de familie. Medicii spun că legea este foarte bună, pentru că oricum în softul CNAS există informații cu numărul de zile de concediu medical pe care un angajat le-a luat și ar fi bine să le dea acces doctorilor. Și astfel românii să nu mai fie nevoiți să facă atât de multe drumuri.

Ministrul Sănătății spune că au fost date prea multe concedii medicale

Până în acest moment, conform datelor transmise de CNAS la solicitarea HotNews, au fost date 1,83 milioane de certificate de concedii medicale. Potrivit legii în vigoare, primele cinci zile sunt suportate de angajator, iar următoarele decontabile de CNAS. Pe de altă parte, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății susține că s-ar fi dat mult prea multe concedii medicale.

Concediul medical va putea fi luat mult mai repede

„Să vă spun care a fost evoluţia concediilor medicale: au crescut destul de mult în pandemie, şi era normal pentru că se acordau concedii medicale nu numai pentru persoana bolnavă, ci şi pentru părintele care avea copilul bolnav, adică existau nişte prevederi care duceau la creşterea numărului de zile de concediu medical.

Acest fenomen s-a oprit în 2022; în 2022 numărul de zile de concediu medical, comparativ cu anul dinainte, a scăzut cu 12% şi suntem aproape de un nivel pre-pandemic ca şi număr de zile de concediu medical”.

„Majoritatea prescriu persoanelor care au nevoie de concediu medical ca să-şi refacă starea de sănătate”

„Una ţine de medicii care prescriu concediu medical. Majoritatea prescriu persoanelor care au nevoie de concediu medical ca să-şi refacă starea de sănătate. Cred că un mecanism care să fie mai strict în ceea ce priveşte anumite persoane care se poate vedea că prescriu în mod obişnuit un număr foarte mare de concedii medicale, cred că un mecanism de control şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au dreptul să facă un astfel de lucru”, a spus Rafila, la Prima TV.

„Trebuie să fim fermi faţă de bolnavii închipuiţi”

Recent au fost discuții cu privire la o propunere legislativă aflată la Parlament, care se referea la controlul persoanelor aflate în concediu medical. A fost respinsă.

„A existat în Parlament o propunere de reglementare care să permită verificarea persoanelor aflate în concediu medical fără a le fi încălcată intimitatea. Propunerea a fost respinsă.

Vrem să susţinem în continuare din punct de vedere financiar salariaţii care din motive de sănătate nu-şi pot desfăşura activitatea obişnuită, dar trebuie să fim fermi faţă de bolnavii închipuiţi, faţă de cei care fac un sejur în plus sau alte activităţi în folos propriu pe bani publici”, a declarat Adela Cojan, preşedintele CNAS, potrivit Agerpres.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre