Lisa Gentile, 54 de ani, susține că a fost abuzată sexual de actorul Chris Noth în 2002, după ce a băut câteva pahare cu el la restaurantul lui Da Marino, pe care îl frecventau amândoi. Ea a spus că actorul s-a oferit să o conducă, în plimbare, acasă. Ea a acceptat. Apoi i-a cerut să-i vadă apartamentul.
Când au intrat, susține Gentile (foto), Noth a agresat-o. În momentul în care a reușit să îl respingă, actorul ar fi jignit-o cu vorbe grele. Mai mult, a doua zi, vedeta masculină din Sex and the City a sunat-o pe telefonul fix și a amenințat-o că o s-o pună „pe lista neagră”.
Totuși, ea și-a menținut cariera de cântăreață-compozitoare de succes, cu un contract de producție cu Dreamworks Animation, potrivit site-ului său. Acesta notează că „nu îi este frică să vorbească despre experiențele ei #metoo în industria muzicală cu nume mari”. Despere abuzatori vorbește în melodia ei rock, Guys Like You.
Detalii cutremnurătoare. E incredibil de ce a fost în stare „Mr.Big”
„Când am ajuns în fața imobilului unde locuiam, m-a întrebat dacă poate intra. I-am spus că nu am ce să-i ofer să bea și mi-a spus că e în regulă, și că voia doar să vadă unde locuiesc. A venit sus. Am intrat și m-am dus la bucătărie. A vrut să vadă restul apartamentului, dar nu i l-am arătat pentru că dormea colega mea de apartament. A folosit toaleta.
Am găsit niște vin vechi și i-am turnat un pahar. A început să mă sărute aproape imediat. Apoi, s-a rezemat de blatul din bucătărie și m-a tras cu forța spre el.
Nu era confortabil deloc pentru mine ceea ce se întâmpla. A devenit agresiv. Și-a pus ambele mâini pe sânii mei și a început să îi strângă foarte tare. Apoi și-a băgat repede mâinile sub cămașa mea. Și a început să îmi strângă și mai tare sânii. Cu degetele apuca pielea expusă neacoperită de sutienul meu. Apoi a încercat să-mi împingă sutienul în sus cu ambele mâini. L-am prins de mâini și am încercat să-l opresc.
I-am tot împins mâinile în jos în timp ce el le împingea pe ale mele în sus. Încercam să-l fac să se oprească. Și-a ridicat cămașa, expunându-și burta, și mi-a împins mâinile în jos spre penisul lui. În cele din urmă, am reușit să-l împing și să scap din strânsoarea lui și am strigat: Nu, nu vreau asta!
A devenit extrem de furios și a început să țipe. După ce a plecat, mi-am trezit colega de apartament și i-am spus ce s-a întâmplat”, a povestit compozitoarea Lisa Gentile, conform Daily Mail. Totuși, ea nu poate introduce un proces civil sau penal împotriva lui Noth, deoarece termenul de prescripție a expirat potrivit legilor din statul New York.
Alte trei femei îl acuză pe Chris Noth de fapte similare și chiar mai grave
Acuzațiile ei vin după ce alte trei femei l-au acuzat pe actor de agresiune sexuală, în ultimele zile. Una din victime susține că a fost pipăită și hărțuită de Noth în perioada când lucra ca hostess și cântăreață în lounge-ul Da Marino, în 2001. Tânăra avea 18 ani atunci și povestește că actorul o obliga să îi stea în poală, în timp ce era în erecție și o pipăia pe tot corpul.
Alte două femei, numite Zoe și Lily, susțin că au fost violate de acest actor, după ce le-a invitat în vizită la el acasă. Ambele femei susțin că recenta publicitate în jurul noii serii Sex and the City – And Just Like That le-a „trezit amintiri dureroase” din întâlnirile lor cu Noth, care a apărut foarte mult în știri în ultima săptămână ca urmare a morții șocante a personajul său, „Mr. Big”, în primul episod al noului serial.
Una dintre acuzatoare, Lily, spune că a încercat să scape în timpul violului, petrecut în fața unuei oglinzi, menționând familia actorului, soția și copilul. Dar acesta i-ar fi replicat: „căsătoria este o farsă” și că „monogamia nu este reală”.
Chris Noth, 67 de ani, a negat acuzațiile. Într-o declarație pentru The Hollywood Reporter, actorul a recunoscut că a avut „întâlniri consensuale” cu cele două femei, în timp ce era într-o relație cu soția sa, dar că nu s-a atins de ele.
Sursa foto: Instagram, Daily Mail
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook