Simona Ionescu / Redactor Șef

Serghei Niculescu Mizil, așa cum publicul nu-l cunoaște. A făcut bani grei din talentul său artistic

Serghei Niculescu Mizil, așa cum publicul nu-l cunoaște. A făcut bani grei din talentul său artistic
De când se știe, Serghei Niculescu Mizil s-a lăfăit în bani. Știe să facă afaceri, dar și-ar fi dorit să trăiască din marea sa pasiune: pictura.

Serghei Niculescu Mizil a fost și va rămâne îndrăgostit de pictură. Se mândrește cu multe tablouri pe care spune că le-a vândut în străinătate și cu cele 20 de piese rare, ale unor pictori celebri, care i-au fost și prieteni, pe care le are acasă.

Serghei Niculescu Mizil, elevul maestrului Alexandru Ciucurencu

Serghei Niculescu Mizil a avut norocul să lucreze cu Viorel Mărgineanu și a fost și ultima promoție la maestrul Alexandru Ciucurencu.

Tablourile lui Serghei Mizil captează ușor atenția.
Foto: Național.ro

L-am avut pe Boborelu asistent, pe Cilievici, tot asistent (n.n. Marius Cilievici, a cărui pictură se remarcă prin elemente geometrice”), care mi-au dat libertatea la culoare. Maestrul îmi punea mereu să-mi dau drumul la culoare”, a declarat afaceristul. Și a devenit nostalgic după „perioada aia boemă de ateliere de pictură, expoziții, care a dispărut complet”.

„Nici nu mai existam ca artiști”

„Ne întâlneam actorii, artiștii, dar imediat după Revoluție arta a căzut complet. Nici nu mai existam ca artiști, față de ce eram înainte. Dar am vrut să-mi păstrez standardul și am început cu afacerile și n-am mai pictat. Când faci o lucrare, te gândești noaptea, când faci o afacere vine garda, Poliția Sanitară… au fost, ca și acum niște ani tulburi pentru România”, susține Serghei Mizil.

Haios și fără filtru, Mizil a recunoscut la un moment dat că picturile sale i-au adus venituri importante. Potrivit iubitorii de artă, Mizil este un pictor foarte talentat.

„Adrian Năstase are o colecție impresionantă în casă”

În România sunt mulți iubitori ai artei, dar nici unul nu pare să-l întreacă pe Adrian Năstase, despre care Serghei Mizil susține că „are o colecție impresionantă în casă”.

„Și Patriciu a avut, el era arhitect. Cine a avut înainte, a avut și după. Dar din cei noi, foarte puțini. M-am și certat cu unii: mă, de ce nu pui un tablou în casă? La părinții mei aveam 100 și ceva de tablouri, de la Grigorescu, Luchian, Pătrașcu.

Dar acum am acasă cel puțin 20 de tablouri care sunt de suflet, pe care le-am luat de la maeștri cu care am fost prieten. (…) Și pictată de mine, mai am o singură lucrare, un portret al mamei, foarte frumos”, a menționat afaceristul.

„O plăcere să revezi cum te aplaudă lumea. M-a mișcat, aste este viața”

Serghei Mizil nu regretă nimic în această viață, pentru că a trăit-o la intensitate maximă. Iar faptul că a ajuns și actor este lucrul care l-a „mișcat”.

„Am fost pictor, am șapte filme la activ, fac reclame, am scos vinul meu, acum plec într-un concurs. Am emisiunile mele, sunt pe TikTok, dar filmul mi-a plăcut foarte mult. M-a descoperit Daneliuc, am jucat prima dată rolul principal în Marilena.

M-a convins și am înțeles că filmul este un lucru ce rămâne. O plăcere să revezi cum te aplaudă lumea. M-a mișcat, aste este viața”, a menționat, emoționat, Serghei Mizil.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri