Simona Ionescu / Redactor Șef

Sharon Stone, mamă a trei băieți înfiați. Pe cel mare l-a prezentat publicului la Cannes

Sharon Stone, mamă a trei băieți înfiați. Pe cel mare l-a prezentat publicului la Cannes
De-a lungul anilor, actrița Sharon Stone a adoptat trei băieţi. Cel mare. Roan, are 21 de ani și a însoțit-o la Festivalul de la Cannes. Tânărul a fost în centrul atenției.

Din cauza unui avort, Sharon Stone nu a mai putut deveni mamă biologică. A înfiiat, însă, trei băieți care acum sunt adolescenți și trăiesc alături de mama lor, deși căsniciile acesteia s-au destrămat. Roan Joseph Bronstein are 21 de ani, Laird Vonne, 16 ani, iar Quinn Kelly Stone a împlinit 15.

Actrița, în vârstă de 63 de ani, și fiul ei cel mare, Roan, și-au făcut apariția împreună la Gala AmfAR a Festivalului de film de la Cannes 2021. A făcut furori cu ținutele sale, însă compania fiului său s-a bucurat de aceeași mare atenție. Lumea artistică știa ce bătălie cruntă a dus actrița cu fostul ei soț pentru a-și câștiga dreptul de a-și crește băiatul adoptat împreună. Iar Sharon Stone alături de fiul ei Roan este o apariție rară. Acum, însă tânărul este major și nu este exclus ca lumea filmului de la Hollywood să-l atragă.

Bătălia pentru copil

După imensul succes cu „Basic instinct”, Sharon Stone s-a îndrăgostit de Phil Bronstein, editorul de la San Francisco Chronicle. S-a căsătorit cu el imediat, pe data de 14 februarie 1998. Știa că nu poate avea copii, așa că l-a convins pe Phil și au adoptat un băiețel pe nume Roan Bronstein.

Din păcate, mariajul nu a durat, iar pe data de 29 ianuarie 2004 s-a semnat divorțul. La divorţ, judecătorul a decis ca Roan să rămână alături de Phil Bronstein, iar actriţa să aibă drepturi de vizitare. Sharon a fost atunci disperată să câştige lupta şi chiar a făcut apel împotriva deciziei, dar nu au ajutat-o diverse informaţii aduse de avocatul lui Phil. S-a spus că Sharon avea de gând să injecteze Botox în picioarele băiatului pentru a nu avea probleme cu mirosul lor ulterior. Astfel de informaţii nu au fost în favoarea ei şi Sharon a pierdut custodia.

Într-un interviu, Sharon a mărturisit drama prin care a trecut când i s-a luat copilul. „Stăteam pe canapea şi plângeam. Nu mă puteam concentra la altceva: nu mă gândeam decât la fiul meu pe care mi-l doream înapoi în braţele mele”.

Ulterior, însă, Sharon a avut grijă să menţină relaţia. Fostul soț, Phil, s-a recăsătorit la scurt timp după divorțul lor. Așa că Sharon a câștigat rapid teren în fața băiatului ei. De altfel, se vede că ea şi fiul ei sunt extrem de apropiaţi. În urmă cu câţiva ani, Roan a decis că vrea să locuiască alături de ea, spre marea ei fericire.

Sharon Stone a mai adoptat doi fii: pe Laird Vonne în 2005, şi pe Quinn Kelly, în 2006, iar toţi trei locuiesc împreună cu ea în West Hollywood, California.

 

Foto Profimedia, Pinterest

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre