Silviu Prigoană a spus întotdeauna că Adriana Bahmuțeanu „s-a îndrăgostit de cardul meu, nu de frumusețea mea”, iar „iubirea vieții” au fost „toate femeile care au trecut prin viața mea”. Nu a considerat însă niciodată că are un grad de rudenie cu soția.
„Gradul de rudenie este între părinții mei, eu și copiii mei”
Dacă în afaceri totul a mers ca uns, Silviu Prigoană a fost încercat în relațiile de iubire. După decesul primei soții, când afaceristul avea doar 30 de ani, a fost și tată și mamă pentru Honorius și Silvius. A urmat apoi căsătoria cu suișuri și coborâșuri cu Adriana Bahmuțeanu, iar după despărțirea de jurnalistă părea că și-a găsit fericirea în brațele Mihaelei.
Care i-a fost însă doar iubită, niciodată soție. Se pare că nici în relația cu aceasta nu a fost doar lapte și miere, dar după o perioadă de tensiune lucrurile s-ar fi rezolvat. E greu de spus dacă pentru Silviu Prigoană a existat cu adevărat „iubirea vieții”, iar orice femeie care a stat lângă el părea că nu are un cuvânt prea important de spus, afaceristul fiind oricând gata să pună punct relației.
„Aveți impresia că vreo femeie e dornică să-și ia un handicapat în casă?”
Prigoană a mărturisit nu odată că nu are nici un grad de rudenie cu soția sa, iar „hârtia” nu valorează absolut nimic.
„Gradul de rudenie este între părinții mei, eu și copiii mei. Femeia de lângă mine e pasageră. Azi poate să fie, mâine poate să nu mai fie”, a declarat afaceristul. Când s-a căsătorit cu Adriana Bahmuțeanu, Prigoană a mers pe ideea că „s-a îndrăgostit de cardul meu, nu de frumusețea mea. Aveți impresia că e femeie e dornică să-și ia un handicapat în casă?”.
A trăit oare Prigoană cu impresia că orice femeie care a stat lângă el a fost interesată doar de banii din conturi? Să fi fost acesta motivul pentru care nu a avut încredere deplină în nici o parteneră de viață? Indiferent care ar fi răspunsul, un lucru e clar: Silviu Prigoană a împărțit averea la copii, femeile din viața lui au rămas doar cu amintirea relației cu unul dintre marii afaceriști ai României.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook