Decizia total neașteptată din partea Simonei Halep. Sportiva și-ar fi vândut vila de lux pe care o avea în Snagov și s-a mutat în Dubai – este știrea de ultimă oră.
Potrivit informațiilor din presa sportivă, Simona Halep ar fi cerut suma de 4,2 milioane de euro pe superba locație și a găsit un cumpărător pe care l-a făcut fericit. Simona și-ar fi cumpărat o proprietate în Dubai, unde ar fi decis să se mute definitiv, chiar înainte de vânzarea domeniului din Snagov. De altfel, Simona a mai avut o tentativă să plece din țară. A părăsit România după ce s-a despărțit de Toni Iuruc, când a plecat la Nisa, dar a revenit acasă după o perioadă. Halep se pare că s-ar fi stabilit într-o vilă de lux din Dubai încă din vara aceasta.
Vila Simonei din Snagov se întinde pe o suprafață de 10.000 de mp
Vila pe care Simona a avut-o pe malul Lacului Snagov arată cu adevărat senzațional. Proprietatea se întinde pe o suprafață de 10.000 de mp, iar locuința are o suprafață de 420 de mp, iar toate camerele au vedere spre lac.
Superba vilă are un living foarte mare și o piscină la care ar visa oricine, plus alte nouă camere. Într-un dintre acestea, Simona și-a pus toate trofeele pe care le-a câștigat în cariera ei de sportivă. Și tot în vilă, sportiva și-a făcut un dressing imens, o sală de fitness și un birou.
Simona e suspendată până în 2026
Pe 12 septembrie, Agenția Internațională pentru Integritate în Tenis a anunțat că sportiva a fost suspendată pentru patru ani pentru dopaj. Potrivit unui tribunal independent, Simona Halep a avut două încălcări ale Programului Antidoping pentru Tenis. E vorba de substanța interzisă roxadustat care a fost găsită la US Open în 2022, în urma unui test care s-a făcut în timpul competiției.
A doua încălcare se referă la neregularitățile din pașaportul biologic al Simonei. La 11 septembrie 2023, tribunalul a spus că jucătoarea a comis „violări intenționale” ale Regulamentului Antidoping potrivit articolului 2 din TADP. Chiar dacă tribunalul a acceptat faptul că Simona a luat suplimente alimentare contaminate, a menționat că volumul ingerat nu putea avea ca rezultat concentrația de roxadustat identificată în mostra pozitivă.
Ion Țiriac: „Este o condamnare la moarte”
Ultima decizie cu privire la dopajul Simonei întârzie să vină. Ion Țiriac a fost apărătorul ei permanent. Recent, a mai avut o reacție virulentă cu privire la scandalul în care este implicată sportiva. Fostul mare tenismen, azi miliardar, consideră că suspendarea de patru ani este similară cu o „condamnare la moarte”, având în vedere vârsta Simonei Halep și prima condamnare de patru ani de interdicție.
Ion Țiriac nu se împacă deloc cu abordarea tribunalului sportiv în ceea ce privește veridicitatea probelor biologice.
„Nu-mi spuneți că un jucător de tenis, de 32 de ani, care este negativ vineri, este pozitiv luni cu 0,02 din nu știu ce produs, care ar putea să fie sau nu fie în asta și asta. Și așteaptă de un an și jumătate să vadă ce este. Invenții. Nu e vorba doar de partea pozitivă. Uitați-vă la sângele ei. Când? În iulie anul trecut. Scuzați-mă! Ce ai făcut timp de nouă luni, șase luni? Vii azi cu chestia aia. Deci, privește în urmă și spune, cine acoperă ce?”, a declarat Ion Țiriac.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook