Serena Williams și Simona Halep sunt două nume grele în tenisul mondial. Ambele au fost numărul 1 mondial, William timp de 319 săptămâni, iar Simona 64 de săptămâni în total. Istoria rivalității dintre cele două jucătoare este una ce se întinde pe un deceniu, încă de când românca avea 19 ani. De atunci, s-au confruntat de 12 ori în teren.
Cea mai mare victorie a Simonei Halep împotriva jucătoarei, dar poate și cea mai dureroasă pentru sportiva americană, a fost cea din finala Wimbledon din 2019, câștigată scor 6-2, 6-2, în doar 56 de minute de joc, în defavoarea Serenei Williams.
Serena Williams, înțepături la adresa româncei. Halep răspunde, în sfârșit
Tenismena nu a uitat învingerea, astfel că anul trecut după publicarea verdictului ITIA, Serena Williams a transmis o înțepătură la adresa româncei, pe X (fostul Twitter): ”8 e un număr mai bun”. Fanii tenisului au speculat atunci că americanca face referire tocmai la finala pierdută în fața lui Halep. Pentru Serena ar fi fost titlul cu numărul 8 la Wimbledon.
Când victoria Simonei la TAS a fost anunțată în urmă cu câteva zile în schimb, Serena Williams nu a zis absolut nimic, rezervându-și dreptul să tacă, spre deosebire de remarca anterioară. Halep însă nu a uitat de comentariile răutăcioase, așa că s-a adresat acestora imediat: ”Nu am absolut nimic să îi transmit, dar pot să comentez ce cred despre postarea ei. A fost o frustrare personală, conta enorm pentru ea să facă acel record (n.r.: de titluri la Wimbledon). Nu judec pe nimeni, dar consider că a fost prea mare să facă acea postare”, a ținut să spună Simona Halep despre Serena Williams.
Prima oară când s-au întâlnit pe teren, Halep a câștigat un set
Primul meci direct dintre cele două tenismene a avut loc în 2011, când Simona Halep a câștigat primul set. Ulterior, prima victorie pentru româncă a venit la Singapore, în 2014. Simona, locul 4 WTA la momentul respectiv, a învins-o răsunător pe Serena, locul 1 mondial. Halep a dat atunci tot ce avea mai bun, profitând că americanca avea o zi mai slabă și nelăsând-o să devină agresivă pe teren. Și-au strâns mâna peste fileu la final, însă zâmbetul Serenei părea unul forțat.
Pe partea cealaltă, Simona Halep era intimidată și ea de retururile ucigătoare, dar și strigătele bine cunoscute ale lui Williams. Astfel, la câteva zile de la victoria din 2014, jucătoarea americană și-a luat revanșa.
Din 12 meciuri jucate, românca a câștigat două
Insuccesul Simonei Halep din penultimul act al competiției WTA 1000 de la Miami, ediția 2015 a fost, probabil, cel mai dureros, din întreaga rivalitate împărtășită cu Serena Williams. A fost 6-2, 4-6, 7-5 pentru Serena Williams, la finalul unui set decisiv în care Simona Halep a revenit admirabil de la 2-5 la 5-egal, dar a sfârșit epuizată și frustrată de eficiența servei americancei, mobilizată excelent în acele momente umplute cu presiune.
O înfrângere a suferit Simona Halep și în 2016 la US Open, atunci când forța și mobilitatea impresionantă a Serenei și-au spus cuvântul. Până în acest moment, Simona Halep are doar două partide câștigate din totalul de douăsprezece în fața celebrei jucătoare, însă acest lucru nu a oprit-o pe Serena Williams se pare să se simtă amenințată. Lucru care nu poate decât să fie pozitiv, căci jucătoarea romancă este extrem de talentată și are cu ce se mândri.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook