Simona Ionescu / Redactor Șef

Serena Williams, gest fără precedent. E legat de laptele ei matern

Serena Williams, gest fără precedent. E legat de laptele ei matern
Superstarul tenisului, Serena Williams, a mărturisit cu câteva zile în urmă ajutorul pe care-l oferă proaspeților părinți aflați în dificultate. E legat de laptele ei matern.

Serena Williams, a cărei fiică s-a născut în august, a dezvăluit ajutorul pe care l-a dat părinților de bebeluși. Sportiva a mărturisit că și-a donat laptele matern pentru a ajuta femeile care nu-și pot alăpta micuții, într-o postare recentă pe contul său de socializare, alături de un video în care prezintă mai multe pungi de lapte matern la frigider.

„Cineva de acolo primește un lapte de super”

„Într-o călătorie recentă la New York am avut lapte matern rămas. După ce am trecut printr-un control, am putut să-l donez în loc să iau laptele acasă. Cunosc atât de multe femei extraordinare care adoptă sau care nu pot produce lapte. M-am simțit extraordinar. BTW. Cineva de acolo primește un lapte de super”, a fost mesajul Serenei Williams.

Sportiva a declarat că este „foarte încântată” să doneze laptele matern „unor oameni care au cu adevărat nevoie de el”. Înainte de a închide ușa congelatorului, ea a adăugat: „Va fi anonim, dar sunt super încântată să ajut într-un fel”.

„A fost un dar pentru noi”

Unii dintre cei care au folosit laptele matern al vedetei, i-a lăudat contribuția pe care și-a adus-o pentru bebeluși. „Copilul meu este adoptat și a ajuns să aibă alergii severe la lactate, așa că ne-am bazat pe laptele de la donator. A fost un astfel de dar pentru noi și sunt mereu atât de recunoscătoare când mă gândesc la asta”, a spus unul dintre aceștia.

Serena Williams și soțul ei, Alexis Ohanian, i-au urat bun venit celei de-a doua fiice a lor, Adira River Ohanian, în luna august. Prima născută a cuplului, Alexis Olympia Ohanian Jr, s-a născut pe 1 septembrie 2017 în West Palm Beach, Florida.

„Surorile mele sunt eroii mei”

Serena a menționat cu ceva timp în urmă și faptul că Olympia și-a exprimat dorința de a fi o „soră mai mare” când va crește. „Eu însămi sunt cea mai mică din cinci surori, iar surorile mele sunt eroii mei. Așa că am simțit că acesta a fost un moment pe care trebuie să-l ascult cu mare atenție”, a menționat Serena.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre