Într-un interviu acordat recent publicației irlandeze „Sunday Independent“, soprana critică din nou situația din țara în care s-a născut.
Soprana Angela Gheorghiu face noi afirmații scandaloase la adresa României. „Mentalitatea e aceeași în țara mea”…
Angela Gheorghiu nu se lasă și, într-un interviu recent, a vorbit despre toate sacrificiile pe care le-a făcut ca să ajungă o vedetă internațională, punctând și ce se întâmplă cu România actuală. Nu demult, soprano a scris pe contul său de socializare că „nu datorează nimic României“, afirmând că nu este în cele mai bune relații cu țara sa natală.
„Aveam o casă frumoasă, cu grădină, aveam animale, dar nu realizam că trăiam într-o țară dură, comunistă”
„Am fost un copil foarte fericit, uneori eram atât de fericită încât nu puteam îndura. Am fost un copil-minune. Mi-am dat seama că vocea mea îi face pe oameni fericiți, că îi poate face să plângă. Aveam o casă frumoasă, cu grădină, aveam animale, dar nu realizam că trăiam într-o țară dură, comunistă.
Nu realizam cât de greu era pentru părinții mei să facă rost de mâncare, nu-mi dădeam seama că nu ai dreptul să spui nimic politic“, a povestit artista despre copilărie. Artista consideră că după schimbarea comunismului, în afară de faptul că putem circula liberi, în România nu s-a schimbat nimic.
Fericită alături de iubitul mai tânăr cu 22 de ani
Având-o ca model pe celebra soprană Hariclea Darclée, soprana a recunoscut că iubitul său cu 22 de ani mai tânăr este un adevărat înger. „Am luat această decizie când aveam 23 de ani. A fost greu, dar am luat-o pentru că niciun doctor nu te poate asigura că organismul tău nu se va schimba după naștere. Îți poți pierde vocea. (…) Iubește tot ceea ce fac și nu mă simt mai bătrână. E un înger“, a mai spus Angela Gheorghiu.
Ce are de împărțit cu dirijorul Cristian Măcelaru
Cu doar câteva luni în urmă, artista a avut cuvinte grele pentru dirijorul român Cristian Măcelaru. Ea l-a criticat pentru că a ales să dirijeze, în faţa Turnului Eiffel, Rapsodia Română de George Enescu. „Din păcate eşti un laş şi un trădător, ştii bine ce vreau să spun… un alt român, nu mă surprinzi deloc.
Muzică populară la Paris, OMG! Cultura ta muzicală aici s-a oprit?! Păcat! Avem mari compozitori români, nu uita asta niciodată, pe care publicul internaţional nu îi cunoaşte, şi eu i-am cântat şi interpretat pe foarte mulţi pe toată planeta, dar tu nu ai studiat în România şi, atenţie, ai mari lacune pe acest subiect“, a spus vedeta pe Facebook.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook