Oricine a jucat un meci cu Serena Williams poate confirma, cu siguranță, ceea ce a spus Sorana Cârstea. Iată prin ce a trecut românca.
Sorana Cârstea face dezvăluiri uluitoare despre Serena Williams. „Nu vorbea cu nimeni din vestiar, eu eram singură, acolo, mică, iar ea…”
Sorana a mărturisit că Serena începea să se impună chiar din vestiar, când legendara sportivă nu vorbea cu nicio tenismenă. În plus, lângă Serena era totdeauna multă lume, din staff-ul ei făcând parte nu doar antrenor, ci și partenerul de sparring, preparatorul, fizio, mamă, soră, dar și cățel, ba chiar și frizerului patrupedului.
„E un pic ciudat la început, când vezi pe cineva la televizor, și apoi mergi să joci contra ei”
„Mă intimida rău. La ea era antrenată treaba asta, să te intimideze din vestiar. În primul rând, Serena nu vorbea cu nimeni din vestiar, cu nicio altă jucătoare.
Noi avem vestiarul comun. E un pic ciudat la început, când vezi pe cineva la televizor, și apoi mergi să joci contra ei. În vestiar nu vorbea cu nimeni și avea o aură care te intimida. Nu am să uit, jucam finala la Toronto, în 2013. Jucam foarte bine, bătusem jucătoare bune.
„Tu intrai pe teren, apoi intra ea, în urale, în delir”
Ai tunelul care te duce spre arenă. În mod normal, pe tunel, până te strigă, ai vreo 5 minute. E un punct unde trebuie să te întâlnești. Toată lumea, în momentul în care te-a preluat, te duci singur. Echipa se duce pe cealaltă parte și se duce în tribună. Ea rămânea cu tot staff-ul, mereu.
Eu eram singură, acolo, mică, iar ea cu staff-ul. Era înconjurată de foarte mulți oameni. Ea stătea cu toate persoanele respective în tunel. Avea de la antrenor, sparring, preparator, fizio, mamă, soră, cățel, frizer de cățel. Te trezeai singură, ea era cu 10 persoane lângă, înaltă, masivă, care impunea foarte mult respect.
Ei râdeau, glumeau, făceau și un pic de caterincă. Tu intrai pe teren, apoi intra ea, în urale, în delir. La încălzire, bați puțin de pe spate, de pe linie și apoi te duci să faci câteva voleuri. De pe spate, dădea ușor mingea, cu 2 la oră. Când se ajungea la voleuri, dădea full în tine. Și când dădea full, dădea, a spus Sorana.
„Știa când să apese pe accelerație, avea forță și o tehnică impecabilă”
Cât privește tehnica vedetei, Sorana spune că avea o forță extraordinară și era foarte inteligentă în joc. „Tu intrai în meci și erai deja defensiv. Și când era în forma ei bună, era top, servea extraordinar, servea un 200 (n.r. km/h) lejer. Eu servesc o medie 170, vorbim de serviciul 1. Ea servea 190 constant. În zilele ei, a fost o jucătoare extraordinară.
Știa când să apese pe accelerație, avea forță și o tehnică impecabilă. Era și inteligentă în joc, știa când să apese, când să lase. N-am jucat de atâtea ori cu ea ca să pot să mă simt confortabil.”, a declarat Sorana Cîrstea, în Podcastul „La Fileu”.
Sursă foto: wikipedia
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook