Directorul ANM, Elena Mateescu spune că în ultimii ani românii se confruntă cu schimbări climatice și ne apropiem ușor, ușor, de clima mediteraneană. Se schimbă anotimpurile!
„Maxima istorică din țara noastră a fost atinsă în 1951”
„Verile din România sunt din ce în ce mai calde, în timp ce iernile au devenit tot mai lipsite de zăpadă și mai sărace în precipitații. Maxima istorică din țara noastră a fost atinsă în 1951, atunci când în localitatea Ion Sion din județul Brăila s-au atins 44,5 grade Celsius.
Fenomenul s-a repetat în 2007, când la Calafat s-au raportat 44.3 grade Celsius la umbră. Luna iulie a adus, în 2024, cinci zile cu maxime de 40 de grade în Capitală, iar minimele de la București, din timpul nopților călduroase s-au situat la 25 – 26 de grade Celsius”, a spus directorul ANM.
„Niciun sezon nu mai seamănă cu altul și observăm, de la an la an, evoluții atipice”
De asemenea, Elena Mateescu a precizat că recent a fost realizat un studiu în România, care atestă faptul că ne îndreptăm, ușor, către clima mediteraneană.
„Zăpadă vedem din ce în ce mai rar și în prezent. Cu siguranță vorbim de noțiunea de climă temperat continentală datorită poziției unde ne aflăm, dar niciun sezon nu mai seamănă cu altul și observăm, de la an la an, evoluții atipice poate, mai ales la nivelul sezoanelor de tranziție.
Dar și la nivelul anotimpului în zilei. Observăm că verile sunt din ce în ce mai călduroase, iernile sunt mai sărace în precipitații, ultimele cinci ierni în țara noastră au fost cele mai călduroase ierni”, susține directorul ANM.
„Vara se prelungește până în jurul datei de 15 noiembrie”
Deocamdată, spune specialistul, încă mai avem climă temperat continentală, dar România a început să aibă doar două anotimpuri. „Debutul verii clar începe mai devreme pentru că observăm încă de la jumătatea lunii mai fenomene convective specifice mijlocului de vară.(…)
Notăm vara începe la 1 mai din punct de vedere al modului de manifestare al fenomenelor. Se prelungește, cum am avut în acest an, până în jurul datei de 15 noiembrie”, a mai spus Elena Mateescu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook