Unul din starurile din Pirații din Caraibe a fost arestat pentru acuzații de violență domestică. Poliția l-a „săltat”, chiar înaintea unei întâlniri cu fanii. Organizatorii au fost nevoiți să le spună fanilor dezamăgiți că vedeta lor preferată nu va fi acolo din motive personale. A fost nevoie de intervenția avocaților și a unei instanțe, pentru ca actorul să fie eliberat, până la urmă, pe cauțiune.
Este vorba despre actorul Kevin McNally, un bărbat cu figură blajină, în fond, și unul din starurile filmului Pirații din Caraibe, unde l-a jucat pe piratul Joshamee Gibbs, secundul lui Jack Sparrow (interpretat de Johnny Depp). Cu puțin timp înainte ca actorul în vârstă de 67 de ani să participe, vineri, la cea mai mare convenție a fanilor Dr. Who din lume – Gallifrey One, în Los Angeles, el a fost reținut de poliție.
Vestea eliberării sale a fost confirmată abia luni, când s-a aflat și suma pe care celebrul actor a trebuit să o plătească primind, în schimb, voie, să plece acasă: echivalentul a 40.000 de lire sterline. Actorul urmează să apară în fața instanței, luna viitoare.
Starul din Pirații din Caraibe l-a apărat pe Johnny Depp acuzat și el de violențe
McNally, care este căsătorit cu actrița Phyllis Logan. Cei doi, care au un fiu, au jucat împreună în Downtown Abbey. Conform The Sun, soția sa ar fi negat că știa despre arestarea bărbatului. Pe de altă parte, poliția din Los Angeles a declarat pentru The Sun că actorul a fost reținut sub suspiciunea de a provoca o vătămare care a provocat o stare traumatizantă soției sale.
Este de remarcat că în 2021, actorul Kevin McNally l-a apărat pe Johnny Depp, în vârstă de 60 de ani, când a fost acuzat că a bătut-o pe fosta iubită Amber Heard. El a spus la acea vreme: „Nu am văzut niciodată un indiciu al unei părți întunecate la el. Văd un mare umanitar și o ființă umană frumoasă. Nu văd niciun impediment pentru ca el să se întoarcă și să-l joace pe Jack Sparrow”, a relatat actorul citat în The Sun.
Sursa foto: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook