Simona Ionescu / Redactor Șef

Steven Tyler, solistul Aerosmith, în fața instanței în procesul de agresiune sexuală. Ce a decis judecătorul. Procesul care îl vizează pe Steven Tyler rămâne în centrul atenției, deși evenimentele reclamate ar fi avut loc în urmă cu mai bine de cinci decenii. În 2022, Julia Misley a intentat un proces în care susține că solistul trupei Aerosmith ar fi avut o relație sexuală cu ea pe vremea când era adolescentă, în anii 1970. 

Acuzațiile au readus în prim-plan detalii controversate din trecutul artistului, dar și discuții mai ample despre limitele legale și morale ale relațiilor din acea perioadă.

Potrivit plângerii depuse în instanță, Misley a susținut că relația dintre ea și Tyler ar fi fost una de durată și ar fi început când ea era minoră. Documentele menționează că, la un moment dat, cei doi ar fi fost logodiți, ar fi așteptat un copil și ar fi locuit împreună în Massachusetts. De asemenea, aceasta a formulat mai multe acuzații, inclusiv agresiune sexuală și provocare intenționată de suferință emoțională.

Steven Tyler, solistul Aerosmith, în fața instanței în procesul de agresiune sexuală. Ce a decis judecătorul

Majoritatea acuzațiilor din procesul de agresiune sexuală intentat împotriva lui Steven Tyler în 2022 au fost însă respinse de un tribunal din Los Angeles. Instanța a decis că doar o singură acuzație poate merge mai departe, restul fiind eliminate din dosar. Judecătorul a stabilit că, dintr-o relație care ar fi durat aproximativ trei ani, doar un episod punctual – o noapte petrecută în urmă cu peste cinci decenii – rămâne relevant pentru continuarea procesului.

Steven Tyler, solistul Aerosmith, în fața instanței în procesul de agresiune sexuală. Ce a decis judecătorul
Solistul de la Aerosmith scapă de majoritatea acuzațiilor
Foto: Arhivă

Acuzația rămasă este cea de provocare intenționată de suferință emoțională (IIED). Aceasta se referă la o situație în care Misley susține că ar fi avut relații sexuale cu Tyler într-un hotel și într-un jacuzzi public, în California, în 1974, când ea avea 16 ani. Instanța urmează să analizeze în detaliu acest episod în etapa următoare a procesului.

Steven Tyler susține că relația a fost consensuală

Steven Tyler, solistul Aerosmith, în fața instanței în procesul de agresiune sexuală. Ce a decis judecătorul. Un alt punct important în acest caz îl reprezintă memoriile artistului, Does the Noise in My Head Bother You?, publicate în 2011. În carte, Tyler descrie o relație cu o fată de 16 ani, fără a o identifica explicit. El menționează că „aproape a luat de soție o adolescentă” și susține că părinții acesteia i-ar fi oferit custodia legală, pentru a evita problemele legale în cazul deplasărilor. De asemenea, afirmă că tânăra l-ar fi însoțit în turneele sale.

În apărarea sa, Steven Tyler a negat toate acuzațiile și a susținut că relația a fost consensuală. Artistul a argumentat că, la momentul respectiv, ar fi avut statut de tutore legal, ceea ce, în opinia sa, îi oferă protecție juridică. Totodată, avocații săi au invocat faptul că termenul legal pentru depunerea unor astfel de acuzații ar fi fost depășit, având în vedere că faptele ar fi avut loc în anii 1970, iar procesul a fost intentat abia în 2022.

Apărarea a adus în discuție și dreptul la libertatea de exprimare, susținând că memoriile artistului reflectă experiențe personale din viața sa publică și nu pot constitui bază pentru o acuzație de suferință emoțională, mai ales în lipsa unei identificări clare a reclamantei.

O altă femeie l-a acuzat și ea pe solistul Aerosmith de agresiune

Inițial, Misley nu l-a numit direct pe Tyler în plângerea sa, însă ulterior a făcut acest lucru într-o declarație suplimentară, consolidând legătura dintre acuzațiile sale și detaliile din autobiografie.

Cazul nu este unul singular în ceea ce îl privește pe artist. În noiembrie 2023, o altă femeie a intentat un proces similar, susținând că ar fi fost agresată de două ori într-o singură zi, în 1975. Cu toate acestea, dosarul a fost respins în februarie de un judecător din New York, care a decis că acuzatoarea, Jeanne Bellino, a depășit termenul legal pentru a aduce cazul în instanță.

Procesul actual va continua pe baza singurei acuzații rămase, iar următoarele audieri sunt așteptate să clarifice circumstanțele acelui episod. Decizia finală ar putea avea un impact semnificativ asupra imaginii publice a lui Steven Tyler și asupra modului în care sunt evaluate astfel de cazuri istorice.

Citește și: An nou greu pentru celebrul solist de la Aerosmith. E acuzat de agresiune sexuală împotriva unei minore

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri