Simona Ionescu / Redactor Șef

Surpriză mondială. Inventarul averii fraților Tate, făcut de procurori. Bogați, dar nu chiar atât de bogați

Surpriză mondială. Inventarul averii fraților Tate, făcut de procurori. Bogați, dar nu chiar atât de bogați
Nu trece o zi fără ca media să nu găsească un subiect despre frații Tate. La început de weekend, presa externă scria că Andrew Tate a anunțat că va scrie și prima carte de acolo din închisoare. A apărut acum și lista cu bunurile și averea celor doi frați Tate.

În timp ce era plimbat dintr-o partea în alta, de la închisoare la sediul DIICOT, Andrew Tate a strigat ceea ce îl doare mai tare: ”Mi-au furat mașinile!” Ideea aceasta îi stă pe suflet și nu îl lasă să doarmă nopțile, pe lângă multe alte aspecte, pe care deja le știm, gen mâncare, apă sau căldură la penitenciar.

Asupra averii fraților Tate planează suspiciunea de spălare de bani

O informație face vâlvă, la ora actuală. Există suspiciuni potrivit cărora averea fraților Tate ar fi fost realizată prin spălare de bani.

Potirivit informațiilor obținute de  jurnaliștii de la gandul.ro, extinderea in rem pentru această infracțiune de spălare de bani, dar și pentru favorizarea infractorului s-a făcut prin ordonanță dată de procurorii DIICOT, în data de 11 ianuarie 2023.

Sunt detalii neștiute despre bunurile puse sub sechestru: imobile (terenuri și clădiri), faimoasele ceasuri, sume de bani și sume existente în portofele de criptomonede aparținând fraților Tate.

Concret, se pare că afacerea cu criptomonede le-a adus fraților Tate, de-a lungul timpului, venituri considerabile. Astfel, la data de 13.01 2023, procurorii DIICOT au dispus instituirea măsurii asigurătorii asupra sumei de 16.10738654 BTC (circa 294.101,55 dolari), deținută de Tristan Tate și care se afla în portofelele de criptomonedă (wallet), create pe platforma www.binance.com.

O altă sumă aflată sub sechestru este de 4.96992087 BTC (90.744 dolari) deținută de Abigail Tyson (iubita lui Tristan Tate) existentă în portofele de criptomonedă (wallet) de pe aceeași platformă. Măsura asiguratorie mai privește și o sumă mică de 0.00320067 BTC (58,44 dolari) în portofele de criptomonedă pe aceeași platformă deținută de Andrew Tate.

Alte sume blocate

În data de 4 ianuarie 2023 a fost luată măsura indisponibilizării următoarelor sume de bani: 51.370 lei, 51.800 euro, 17.430 dolari, 5.110 lire. Acești bani au fost ridicați din locuința fraților Tate din Voluntari de fapt în data de 11 aprilie 2022, cu ocazia primelor percheziții.

În 29.12.2022, când au avut loc perchezițiile în urma cărora frații Tate au fost reținuți, au fost ridicate de la adresa din Voluntari alte 5.230 lire și 32.960 lei, iar, la percheziția din locuința Georgianei Naghel, co-inculpată în acest dosar, au fost ridicate sumele de 2.250 lei 850 euro.

Și ceasurile aflate sub sechestru sunt listate

În 29.12.2023, de la casa fraților Tate din Voluntari, au fost ridicate și puse sub sechestru nu mai puțin de 14 ceasuri:

un ceas Hublot automatic cu curea albastră, un ceas de culoare verde inscripționat Patek Philippe, Geneve Swiss, un ceas argintiu Patek Philippe, un ceas argintiu Cartier automatic, un ceas argintiu Audemars Piguet, un ceas cu curea neagră Patek Philippe, un ceas Hublot Classic Fussion cu curea neagră mat, un ceas inscripționat Ulysse Nardin cu curea albastră, un ceas Rolex argintiu (cu certificat de autenticitate), un ceas Rolex cu curea metalică de culoare galbenă, în jurul cadranului având aplicate pietre translucide de diverse culori, un ceas inscripționat Akribos cu curea metalică gri și pietricele translucide în jurul cadranului, un ceas inscripționat Audemars Piguet cu curea metalică auriu-bronz cu cadran negru, un ceas Audemars Piguet cu curea metalică auriu-bronz cu pietricele translucide pe toată lungimea brățării și cadran și un ceas Breitling inscripționat pe capacul din spate UB 2010, aparținând lui Tristan Tate.

Alte obiecte ridicate și puse sub sechestru sunt două lingouri de aur și o monedă dintr-un material galben auriu cu imaginea unui șarpe cobra inscripționată „ONE OUNCE CASH 999.9 Gold”.

Lista bunurilor mobile indisponibilizate

Procurorii DIICOT au depus în dosar și lista imobilelor – terenuri și construcții – aparținând celor doi frați Tate. Lista pe care GÂNDUL o prezintă în exclusivitate este aceasta:

  • imobil tip teren în localitatea Sohodol județul Brașov, dobândit în 2021 de ambii frați (suprafața de 1197 metri pătrați)
  • teren la aceeași adresă în suprafață de 51 metri pătrați, dobândit în 2021
  • teren la aceeași adresă în suprafață de 2.938 metri pătrați (dobândit în 2021)
  • teren situat în Comarnic (3.780 metri pătrați) (dobândit în 2021)
  • imobil tip construcție (stație de declorurare) situat în Comarnic (suprafața la sol 18 metri pătrați)
  • imobil tip construcție (rezervor apă) în Comarnic (suprafață la sol 139 metri pătrați – dobândit în 2021
  • imobil teren Comarnic (247 metri pătrați, dobândit în martie 2022)
  • imobil tip construcție (bloc compus din 3 apartamente) în Comarnic (dobândit în martie 2022)
  • imobil tip teren în localitatea Tunari (400 mp), dobândit în 2018
  • imobil tip construcție – un nivel – în localitatea Tunari în suprafață de 123 metri pătrați plus 18 mp terasă dobândit în 2018
  • imobil tip teren în Voluntari (suprafață 916 mp, dobândit în ianuarie 2020)
  • imobil tip unitate individuală compusă din 8 camere în Voluntari (suprafață 424 metri pătrați, dobândit în ianuarie 2020)
  • imobil tip unitate individuală, locuință compusă din 4 camere plus dependințe în Voluntari (suprafață 153,33 mp dobândită în februarie 2021)
  • teren în Voluntari (suprafață 310 mp dobândită în februarie 2021)
  • teren în Voluntari (suprafață 1761 mp în acte, măsurată 650 mp), dobândit în ianuarie – februarie 2021.

La data de 29 decembrie 2022, organele de urmărire penală au completat materialul probator și cu indisponibilizarea prin aplicarea de sechestru asigurător a următoarelor bunuri mobile: părțile sociale deținute în procent de 95% de Tristan Tate la societatea Emory Andrew Tate and Sons SRL (activități ale portalurilor web), părțile sociale de 95% din beneficii și pierderi în cadrul societății Talisman Enterprises SRL din localitatea Tărlungeni ale lui Tristan Tate (activități portaluri web), părțile sociale în procent de 5% deținute de Andrew Tate la societatea Emory Andrew Tate and Sons SRL, părțile sociale în procent de 5% deținute de Andrew Tate la Talisman Enterprises SRL.

15 mașini de lux ale fraților Andrew și Tristan Tate au fost ridicate și puse sub sechestru. Numeroase limuzine, printre care Ferrari, Rolls Roys, Lamborghini, Porsche, Mercedes și Aston Martin, au fost duse într-un depozit secret al Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate până la finalul procesului. Dacă proprietarii lor, frații Andrew și Tristan Tate, vor fi condamnați pentru crimă organizată, trafic de persoane și viol, atunci și bolizii ar putea fi confiscați.

Foto: Captura video/TV

Amintim că miercuri, 1 februarie 2023,  Curtea de Apel București a respins contestația împotriva deciziei prin care s-a dispus prelungirea arestării preventive, în cazul fraților Tate – Andrew și Tristan – dar și a celor două românce care le-ar fi fost complice, Georgiana Naghel și Luana Alexandra Radu. Judecătorii au obligat contestatorii la plata sumei de 500 de lei, fiecare, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre