Theo Rose și iubitul ei, regizorul și actorul Anghel Damian, și-au botezat zilele trecute copilul. Pe băiețelul lor, născut la mijlocul lunii iunie, îl cheamă Sasha Ioan. Deși a trecut puțin timp de când a născut, Theo Rose a revenit la silueta dorită. Ea se bucura în timpul sarcinii că a luat kilograme în plus, pentru că, înainte să rămână gravidă, era foarte slabă, cântărind doar 45 de kilograme. Din cele 15 acumulate, a pierdut deja cinci, și e fericită că arată foarte bine și că are și forme mai apetisante.
Chiar dacă este foarte ocupată cu filmările, Theo Rose este o mămică ce își alăptează copilul. Îl ține la piept când e acasă, iar pentru momentele în care lipsește îi pregătește lăpticul matern la biberon. Așa cum mamele știu, copiii hrăniți exclusiv cu lapte matern se confruntă, deseori cu o problemă, și anume constipația.
Theo Rose are probleme cu copilul
Liberă la gură cum o știți, Theo Rose a abordat subiectul și a mărturisit că și fiul ei și al lui Anghel Damian are această problemă. Dar, există și o soluție. Pe care a aplicat-o la recomandarea pediatrului, și anume microclisma. Acum, povestește vedeta, copilul pare că a învățat cuvântul magic. Dacă nu se eliberează natural timp de câteva zile, și aude de la mămica lui că i se pregătește procedura, lucrurile se pornesc de la sine.
Theo Rose și Anghel Damian s-au cunoscut pe platourile de filmare ale serialului Clanul de la Pro TV, unde frumoasa artistă a fost invitată să dea o probă pentru un rol. Între cei doi a fost dragoste la prima vedere. Regizorul Anghel Damian a fost cucerit instantaneu de cântăreață. Și el și actuala iubită erau, la momentul respectiv, în relații cu alți parteneri, dar le-au încheiat pentru a forma un cuplu. Totul a ieșit la iveală după ce primele fotografii cu ei în ipostaze tandre, surprinse de paparazzi, au ajuns în public.
Sursa foto / video: Instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook