Simona Ionescu / Redactor Șef

Oana Roman, criză de nervi din cauza unei pene de curent: „Țară de doi bani, adunatură de imbecili”

Oana Roman, criză de nervi din cauza unei pene de curent: „Țară de doi bani, adunatură de imbecili”
Oana Roman a explodat de nervi, după ce s-a confruntat cu întreruperi repetate ale curentului electric, care i-au dat peste cap întreaga zi. Vedeta a transmis un mesaj violent către autoritățile din România.

Oana Roman, fiica fostului premier Petre Roman, cunoscută pentru postările sale sincere și directe, a transmis un mesaj furios, în care și-a vărsat nemulțumirea față de situația infrastructurii din România.

Oana Roman, disperată pentru că nu are nici căldură, nici curent

„Nu pot să calc, nu pot să spăl, nu pot să fac nici curat, nu pot nici să citesc pentru că nu e destulă lumină, nu pot să mă uit la televizor, nu pot să scriu… Ce să fac? Dați-mi și mie o idee ce aș putea să fac când e aproape întuneric deja, când nu e curent, nu am căldură și am început ziua foarte prost”, a început Oana Roman, vizibil exasperată.

În ochii Oanei Roman, cei care se ocupă de „curent” sunt doar niște imbecili

Înfrigurată, vedeta a continuat să descrie haosul creat de penele intermitente de curent și acuză autoritățile că-și bat joc de români.

„Poate să plec de acasă, de nebună, cu copilul după mine în care să fac o activitate, gen să mă duc la mall. Dar nu am chef să mă duc la mall. Nu mai suport. Cretinii ăștia cu rețelele lor, curentul lor, ce imbecilitate. Cum mă frate să dai drumul la curent 10 minute și să-l oprești din nou?

Și peste două ore să-i dai drumul iar zece minute și după aia iar să-l oprești și tot așa până la infinit? De ce mă cretinilor, de ce, de ce? Sunteți niște imbecili fără margini, vă bateți joc de oameni. Țară de doi bani, adunătură de imbecili!”, a spus Oana Roman supărată, într-un clip postat pe rețeaua de socializare.

Internauții au împărtășit experiențe similare

Mesajul ei, plin de frustrare, reflectă o problemă a multor români. Postarea Oanei Roman a stârnit reacții imediate din partea internauții, mulți dintre ei împărtășind experiențe similare și exprimându-și solidaritatea cu vedeta.

Oana Roman este cunoscută pentru că nu se ferește să spună lucrurilor pe nume, iar de data aceasta furia ei pare pe deplin justificată de disconfortul creat de penele de curent.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri