Simona Ionescu / Redactor Șef

Theo Rose, supărată că i se răstălmăcesc vorbele. „Dau o grămadă de lucruri care nu sunt înțelese”

Theo Rose, supărată că i se răstălmăcesc vorbele. „Dau o grămadă de lucruri care nu sunt înțelese”
Finala ediției 2025 a emisiunii Vocea României a adus atât bucurie, cât și controverse. Deși Alessia, concurenta susținută de Tudor Chirilă, a câștigat trofeul, rezultatul a stârnit reacții mixte în rândul publicului. Mai mult, au existat zvonuri că Theo Rose ar părăsi fotoliul de jurat al emisiunii.

Theo Rose, care a împărțit rolul de antrenor cu Horia Brenciu, s-a arătat mândră de parcursul Evei, artista din echipa sa clasată pe ultimul loc în finală.

La scurt timp după emisiune, Theo Rose a publicat un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, în care vorbea despre efortul depus pe parcursul sezonului și despre sentimentul de împlinire personală.

Theo Rose pune piciorul în prag: nu pleacă de la Vocea României!

Din nefericire însă, declarația artistei că „anul acesta, Vocea României se oprește pentru mine exact acolo unde trebuia” a fost interpretată ca un anunț de retragere din postura de jurat, mai ales în contextul în care Irina Rimes își exprimase deja intenția de a părăsi emisiunea.

Zvonurile s-au răspândit rapid în presă și online, unele titluri sugerând chiar că Theo Rose ar fi fost eliminată din emisiune. Artista a ales însă să lămurească lucrurile recent, într-o intervenție la Radio ZU.

„Tot acolo, tot la Vocea României. Nu (nu a fost dată afară n.r). Așa au înțeles niște oameni, au dat la presă și eu nu m-am mai sinchisit să răspund. Și așa dau o grămadă de lucruri care nu sunt înțelese”, a mărturisit Theo Rose.

Theo Rose și-a găsit „o soră mai mică”

Theo Rose, supărată că i se răstălmăcesc vorbele. „Dau o grămadă de lucruri care nu sunt înțelese”
Theo Rose a lămurit situația: nu pleacă de la Vocea României. Sursă foto: instagram

În mesajul postat după finală, Theo Rose a ținut să felicite câștigătorii și să sublinieze corectitudinea drumului parcurs împreună cu Eva. Ea a vorbit despre munca intensă, despre alegerile asumate și despre legătura specială creată cu tânăra artistă, pe care o consideră „o soră mai mică” cu un potențial uriaș.

Deși finala a fost marcată și de dezamăgiri, inclusiv clasarea pe ultimul loc a Evei, Theo Rose a insistat asupra aspectelor pozitive ale experienței: creșterea artistei sub presiune și satisfacția de a fi contribuit la formarea unui talent autentic.

„Eu am câștigat ceva ce nu apare în clasamente: o soră mai mică, care va fi mare din toate punctele de vedere. În rest, muzica merge mai departe. Și noi cu ea. Mulțumesc tuturor. Din inimă”, este mesajul transmis de Theo Rose.

Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri