Simona Ionescu / Redactor Șef

Săptămâna Albă tradiții Albă este Săptămâna Albă tradiții care le pregătește organismul credincioșilor care vor să respecte Postul Paștelui. Care sunt tradițiile care se păstrează cu sfințenie.

Săptămâna Albă este cunoscută și ca Săptămâna Nebunilor

Potrivit nutriționiștilor, lipsa preparatelor din carne nu trebuie să îngrijoreze nici un credincios, atâta timp cât alimentele sunt combinate așa cum trebuie. În Săptămâna Albă, în zilele de miercuri și vineri se face dezlegare la ouă, lapte, brânză și pește. Perioada este cunoscută și ca Săptămâna Nebunilor și se spune că nu e bună pentru cununii, dar nici pentru înmormântări.

Tradiții în Săptămâna Albă

Prima zi a Săptămânii Albe, este cunoscută și ca Lunea burfului, pentru că în această zi se taie burduful de brânză. Brânză se consumă și în Marțea Albă, dar în această zi nu e bine să spălați rufe și să faceți baie, potrivit tradiției că va albi părul. Nici în Miercurea Albă nu e bine să vă spălați părul, pentru că veți albi mai repede decât de obicei.

Prima din cele 12 vineri importante de peste an

Am intrat în Săptămâna Albă. Tradiții ce trebuie respectate de credincioși, ce nu au voie credincioșii să facă
Săptămâna Albă ne pregătește pentru Postul Paștelui

Joia albă se mai numește și Joia necurată, fiind ziua în care femeile spală rufele ca să fie albe peste an. Dar, potrivit tradiției, nu se toarce în această zi, altfel bărbații lor vor fi în pericol. Vinerea Albă este prima din cele 12 vineri importante de peste an.

În această zi se mănâncă doar seara, pentru ca sufletul să fie curat și casa să fie spornică. De asemenea, se ține post în Vinerea Albă de către cei care vor să aibă noroc în dragoste.

În Sâmbăta Albă se împart colăcei și plăcinte pentru ca cei de pe lumea cealaltă să aibă ce mânca

Sâmbăta Albă este momentul în care gospodinele fac plăcinte, colaci, dar și colivă și le dau de pomană pentru cei trecuți pe lumea cealaltă să aibă ce mânca. De asemenea, se crede că pentru a avea apă pe lumea cealaltă, fetele vor aduce un ulcior cu apă de la izvorul cel mai rece și îl vor da pomană. În Sâmbăta Albă bărbații nu au voie să lucreze, pentru că e risc de căzături.

Duminica iertării

Ultima zi a Săptămânii Albe poartă numele de Duminica iertării. Potrivit tradiției, în această zi, cunoscuți, rude sau prieteni se vizitează și își cer iertare unii de la alții. Doar așa vor putea să intre curați și cu sufletul împăcat în Postul Paștelui. Acesta începe pe data de 3 martie și ține până pe 19 aprilie. Pe 20 aprilie 2025 este Învierea Domnului.

Săptămâna Albă tradiții sunt respectate cu devoțiune de credincioșii ortodocși. Săptămâna Albă pregătește sufletul pentru Postul Paștelui prin dezlegări la ouă, lapte și pește. Numeroase Săptămâna Albă tradiții interzic cununiile și înmormântările, considerând perioada sacră și plină de putere spirituală pentru cei care doresc să-și găsească fericirea în dragoste. Rețete pentru Săptămâna Albă. Turta „Doamna Postului” are o semnificație aparte.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre