Simona Ionescu / Redactor Șef

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Crăciun

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Crăciun
Avem tradiții minunate de Sărbătorile de iarnă, alături de familie, de prieteni. Ne întoarce în timp, cu gândul la bunicii și părinții noștri. Se poate, chiar dacă este pandemie. Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Crăciun.

Crăciun nu înseamnă doar mâncare și veselie. Este sărbătoarea Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos. ”Este, mai întâi de toate, sărbătoarea iubirii smerite și darnice a lui Dumnezeu pentru lume, este sărbătoarea iubirii milostive a Fiului veșnic al lui Dumnezeu, care S-a smerit pe Sine făcându-se Om muritor pentru a-l ridica pe om din păcat și moarte, dăruindu-i viață și slavă veșnică”, este mesajul de Crăciun al Patriarhului Daniel.

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Crăciun

Lumina Pruncului Iisus născut în Betleem ne cheamă să arătăm mereu în jurul nostru prin cuvânt și faptă, semne de speranță, de pace și bucurie. Anul acesta nu ar trebui să fie diferit, chiar dacă trecem prin vremuri grele, cu pandemie mondială.

În a doua zi de Crăciun se sărbătoreste Soborul Maicii Domnului. Obiceiurile pentru a doua zi de Crăciun spun că în această zi, finii trebuie să își viziteze nașii.

Pe 26 decembrie, în a doua zi de Crăciun, oamenii se duc „cu colacul” la naşi. Colacul tradiţional constă din şapte pâini, două sticle cu ţuică, trei sticle de vin, un cocoş, trei pui, o coastă de porc şi şapte coţi de trandafiri (cârnaţi) sau alte mărunţişuri, Când ajung la casa naşului, finul sărută mâna naşei şi de trei ori se îmbrăţişează cu naşul şi spune ”De la noi puţin, de la Dumnezeu mult”, scrie basilica.ro.

”Biserica a rânduit ca a doua zi după Crăciun, să fie pomenită Maica Domnului împreună cu soborul celor care o cinstesc pe ea. Cinstirea deosebită pe care o aducem Macii Domnului este foarte importantă deoarece Maica Domnului reprezintă iubirea milostivă, smerită, ocrotitoare și a devenit icoană vie a Bisericii. Fecioara Maria este Maica Mântuitorului nostru Iisus Hristos și ocrotitoarea tuturor creștinilor, precum și a familiei creștine.Astăzi, adunarea cea cerească se unește cu adunarea pământească în jurul Maicii Domnului pentru a cinsti sfințeia Sa. Pruncul pe care L-a născut Fecioara Maria este cu adevărat Dumnezeu. Fecioara Maria reprezintă astfel omenirea în fața lui Dumnezeu, se face templu curat al Lui Hristos, primindu-L și născându-L pe Mesia, devenind astfel mijlocitoare pentru noi în fața Domnului, Eva cea nouă, mama noastră a tuturor”, scrie basilica.ro.

Cei care uită de finii lor, nu vor avea parte de tot ce își doresc. E o zi în care rudele îndepărtate și cele prin alianță trebuie să se strângă laolaltă.

Ce nu este permis în a doua zi de Crăciun

  • E interzis să bârfești, să înjuri, să uneltesti împotrivă celorlalți.
  • Cei care se răzbună sau doresc să își încheie socotelile cu cei din jur astăzi vor suferi pierderi bănești.
  • Pentru cea de-a două zi de Crăciun, în fiecare zonă din țara s-a împământenit un obicei specific. În Bistrița Năsăud, oamenii colindă casă preotului, iar în Alba feciorii își cheamă mândrele la joc.
  • Fetele și flăcăii joacă pe 26 decembrie pentru a se bucură de tinerețea lor. Se spune că persoanele care dansează cel mai mult și cel mai aprig vor fi sănătoase tot anul. Foto: basilica.ro

Florin Piersic l-a amuțit pe Dan Negru. ”Vreau să vă mângâi pe inimă, pe suflet”

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre