Florin Piersic (84 de ani) a fost năvalnic, savuros, de nestăvilit. În seara de Ajun, Antena 1 a difuzat o emisiune specială, emoționantă. Dan Negru a realizat acestă bijuterie și i-a avut ca invitați pe părintele Constantin Necula și pe Florin Piersic. Abia dacă a scos o vorbă.
Florin Piersic l-a amuțit pe Dan Negru
Dan Negru și Florin Piersic sunt legați de o prietenie aparte, bazată pe respect și admirație. O spun amândoi, de foarte mulți ani. Suntem obișnuiți ca Dan Negru să strige, să dea mult din mâini, să cadă în genunchi. Iată că această dată a fost și el fascinat de marele actor despre care credea că este ”doctor” și știe tot.
Lui Florin Piersic nu îi place să îi spui ”maestre” ori altfel de astfel de titulaturi. ”Sunt Florin și atât”, a spus marele și mult iubitul nostru actor.
Așadar, Florin a vorbit mult și cu emoție despre surioara sa Lucia, care a murit înecată în Prut, când a încercat să ajute o prietenă căzută în apă. A povestit cu mare emoție despre tatăl său, Ștefan Piersic, medic veterinar, arestat de comuniști, și despre mama lui, Vera Piersic, despre care actorul crede că i-a influențat cel mai mult viața.
Dan Negru și părintele Constantin Necula au ascultat poveștirile lui Florin în tăcere, dar cu multă admirație.
De ce Florin Piersic a înfiat o fată
Puțini știu că Florin Piersic are și o fiică. ” Făceam filmările la pelicula „Pintea”. Eram pe Iza într-un sat pe care îl cunosc foarte bine. În fiecare zi am observat că la mine la filmare venea o fetiță. Mărioara o chema. Am văzut-o azi, am văzut-o mâine și i-am spus și nevesti-mii. Ana Szelesz știa că visul meu a fost de a avea o fetiță, că sunt foarte atașat de fete, așa că o îndrăgeam pe asta mică foarte tare. Îmi era atât de drag de ea, încât veneam și eu la filmări și ajungeam și mă uităm dacă este acolo și abia atunci începeam muncă. Dar într-o zi m-am dus la ea și i-am spus: «Ascultă, păpușă mică. Cum te cheamă?» «Mărioara. Și mai cum? Deac.» «Ești româncă? Și câți ani ai? » «9». Extraordinar, am zis. Și de ce te uiți așa lung la mine? «Pentru că vă iubesc foarte tare.» De ce? «Nu știu, dar vă iubesc mult. Și părinții tăi?Eu nu am părinți»”. Florin a povestit că fetița și-a pierdut ambii părinți și era crescută de o mătușă.
„Gândul meu era la sora mea care se înecase, așa că am vorbit cu femeia, i-am spus că vreau să o infiez pe Mărioara, iar prim-secretarul județului Maramureș, Gheorghe Blaj, m-a ajutat și copila a primit numele Mărioara Deac Piersic. Am dat-o la școală și în fiecare lună i-am trimis salariul meu de la teatru. Într-o bună zi a venit la mine și m-a rugat să o ascult. „Sunt acum mare și m-ați ajutat cum nimeni nu a făcut-o, dar vreau să vă rog ceva. M-am indrăgostit de băiatul ăsta și vreau să mă căsătoresc. Am fost de acord și i-am fost naș”, a povestit Florin. Fiica sa adoptivă este bine, are doi copii și trăiește într-un oraș din sudul țării.
Florin Piersic: ”Vreau să vă mângâi pe inimă, pe suflet”
Florin Piersic a mărturisit, joi, la Ediția specială difuzată de Antena 3, în seara de Ajun, că îi este foarte teamă de moarte. Cel mai îndrăgit actor al românilor a ținut să le transmită românilor un mesaj special și i-a avut în vedere mai ale pe cei care au pierdut pe cineva drag în această pandemie.
„Sunt alături de dumneavoastră, vă consolez pentru tragedia mare pe care o trăim de luni de zile cu pandemia asta. Vă consolez în sensul că vreau să vă mângâi pe inimă, pe suflet și să mă gândesc la cei care, din păcate, ne-au părăsit în toată această periodă. Jur că vă spun adevărat. Jur! Mi-e mi-e frică de moarte. Știu că există oameni, cum e părintele, poate și Dan Negru, care nu au această spaimă, dar eu mi-e greu și să pronunț cuvântul moarte, de aia întotdeauna, știu toți cei care sunt mai apropiați de mine și de familia mea, că eu nu spun «a murit», ci «a plecat într-o stea». Așa vreau, ca cei care vă sunt dragi și care pleacă de lângă dumneavoastră să știți că sunt undeva într-o stea și se gândesc la dumneavoastră, așa cum eu azi mă gândesc la dumneavoastră și vă doresc tot ce-mi doresc mie să vi se întâmple dumneavoastră”, a spus Florin.
Sărbători în pandemie. Puteți petrece Crăciunul la TVR 2!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook