Surorile vitrege ale regelui susțin că testamentul răposatului tată, care a deschis calea pentru ca Misuzulu să devină rege, ar fi fost falsificat. Regele Goodwill Zwelithini a murit în martie anul trecut, după ce s-a aflat 50 de ani la conducere.
Noul rege are 48 de ani. Surorile sale sunt cele care contestă primele înscăunarea de la Palatul KwaKhangelamankengane din provincia KwaZulu-Natal. A fost, până la urmă, un prilej pentru ca ținutele Zulu atât de exotic să poată fi admirate în deplinătatea lor. Ele nu sunt altceva decât un semn al păstrării unor tradiții străvechi și al bucuriei împărtășite de a cincea comunitate ca mărime din Africa de Sud, arată Digi24.ro.
Imaginile cu cel mai nou rege Zulu au făcut înconjurul lumii
Încoronarea noului rege Zulu a fost un moment de maximă sărbătoare. Membrii regimentelor tradiționale Zulu au cântat și au făcut scandări specifice pentru astfel de momente de sărbătoare. De asemenea, războinicii, dar și virginele Zulu au executat dansuri tradiționale. „Este o zi minunată, facem istorie”, a declarat Bongani Khumalo, unul dintre războinicii însărcinați cu protecția regelui, relatează BBC.
Trebuie amintit că regele Zulu nu are nicio putere politică oficială. Având în vedere că o cincime din populația Africii de Sud este Zulu, regele rămâne o personalitate extrem de influentă.
Punctul central al evenimentului s-a desfășurat în interiorul kraalului sacru pentru vite, unde noul rege Zulu, Misuzulu ka Zwelithini, a mers pentru a-și invoca strămoșii înainte de a fi proclamat atât de cei vii, cât și de cei morți, noul monarh. Ulterior ceremonialului din kraal, noul rege a apărut apoi purtând pene negre și ținând în mână o suliță și un scut. El le-a promis supușilor că va face în așa fel încât să unească națiunea.
Sursa foto: Instagram
Sursa video: BBC.com
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook