Un actor din filmul Anatomia lui Gray a fost diagnosticat cu scleroză. Familia e distrusă

În vârstă de 52 de ani, actorul Eric Dane care a făcut furori în Anatomia lui Grey a anunțat că a fost diagnosticat cu o boală foarte gravă: scleroză laterală amiotrofică. Familia este lângă el și ar face orice sacrificiu pentru ca situația să revină la normal.
„Am fost diagnosticat cu ALS (scleroză laterală amiotrofică). Sunt recunoscător că familia mea iubitoare este alături de mine în timp ce parcurgem acest capitol următor”, a declarat actorul pentru People. Pe de altă parte, acesta și-a exprimat bucuria că poate lucra și a rugat presa să-i respecte momentele grele prin care trece.
„Mă simt norocos că pot continua să lucrez și abia aștept să mă întorc săptămâna viitoare pe platoul de filmare de la Euphoria. Vă rog frumos să ne acordați familiei mele și mie intimitate în această perioadă”, a mai spus acesta. Eric Dane care joacă rolul patriarhului familiei Jacobs în Euphoria, urmează să înceapă producția sezonului 3 al serialului de succes HBO pe 14 aprilie.
Eric Dane și-a făcut debutul la începutul anilor 1990 cu roluri mici în emisiuni de televiziune, precum „Saved By the Bell” și mai târziu în „Married With Children”. De-a lungul anilor, farmecul său i-a adus roluri în „Gideon’s Crossing”, unde a jucat rolul unui doctor, și în „Charmed”.
Patrick Dempsey și Eric Dane au jucat rolul a doi medici chipeși în „Anatomia lui Grey”, una dintre cele mai populare francize de televiziune din toate timpurile. Dar momentul său de glorie a venit în 2006 într-un alt rol medical, de data aceasta ca actor principal în „Anatomia lui Grey”.
Cunoscută ca și boala Lou Gehrig, scleroză laterală amiotrofică este o boală degenerativă rară care provoacă paralizia progresivă a mușchilor. Pacienții prezintă mai întâi spasme sau slăbiciune la un membru, urmate adesea de dificultăți de vorbire.
Pentru că boala afectează celulele nervoase din creier și coloana vertebrală care controlează mișcarea musculară, pacienții își pierd încet capacitatea de a vorbi, mânca, merge și respira independent. Din nefericire, nu există leac pentru această maladie, iar pacienții trăiesc, de obicei, între 3-5 ani după diagnosticare, spun reprezentanții Asociației pentru Distrofie Musculară.
Cu toate acestea, unii pacienți pot trăi zeci de ani. Alte vedete diagnosticate cu această boală sunt Aaron Lazar, John Driskell Hopkins, Eric Stevens, Joe Bonsall, Roberta Flack, Kenneth Mitchell și Stephen Hawking
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook