Simona Ionescu / Redactor Șef

Un câine a împușcat o femeie, în America, probabil singurul loc din lume unde se putea întâmpla așa ceva. Câinii mușcă, cu asta se ocupă atunci când au de apărat ceva sau când sunt supărați, o știe și un copil de grădiniță. Că un câine poate împușca un om este deja ceva ce sfidează fantasticul. Și totuși, este posibil.

Un incident greu de imaginat a avut loc în statul american Nebraska, unde un câine aflat într-o camionetă a împușcat o femeie aflată în apropiere cu o armă cu alice. Cazul pare desprinsă dintr-o comedie absurdă.

Doar în America se putea întâmpla așa ceva. Un câine a împușcat o femeie
Zilele trecute, în Nebraska, un câine a împușcat o femeie
Foto: Instagram

Potrivit autorităților locale, incidentul s-a petrecut sâmbătă, într-o parcare din apropierea unui magazin de cartier de pe Avenue I. Polițiștii au fost chemați inițial după ce s-a raportat că o persoană ar fi fost împușcată cu o armă de airsoft. Ulterior, oamenii legii au constatat că fusese vorba, de fapt, despre o pușcă reală. Șocul cel mai mare a fost când au constatat cine a apăsat pe trăgaci.

Cum a reușit câinele să declanșeze arma și să o împuște pe femeie

Ancheta preliminară în acest caz arată că proprietarul camionetei oprise la magazin pentru a cumpăra câteva produse. În vehicul se aflau un câine și o pușcă încărcată. La un moment dat, animalul s-a deplasat de pe o parte pe alta a banchetei din spate și ar fi atins accidental trăgaciul armei, care avea deja un cartuș pe țeavă. În acel moment, pușca s-a descărcat prin portiera mașinii.

În mod tragic, chiar atunci o femeie aflată într-o altă camionetă oprită la semafor, în apropierea magazinului, avea brațul drept sprijinit pe geamul deschis. Una dintre alicele trase de armă a lovit-o direct în braț.

Femeia a fost transportată la Regional West Medical Center pentru îngrijiri medicale. Din fericire, rana nu i-a pus viața în pericol, au transmis autoritățile.

Poliția a deschis o anchetă: arma nu trebuia să fie încărcată

Cazul a atras atenția și asupra legislației privind transportul armelor în Nebraska. Potrivit legii statului, este ilegal ca o pușcă să fie transportată într-un vehicul încărcată cu muniție, cu excepția anumitor situații prevăzute de lege.

Poliția din Scottsbluff a transmis că ancheta este încă în desfășurare și că, până în acest moment, nu au fost formulate acuzații împotriva proprietarilor câinelui. Totuși, incidentul a reaprins dezbaterea despre siguranța armelor de foc și despre modul în care acestea sunt depozitate în vehicule.

Astfel de incidente au mai avut loc în America

Deși pare incredibil, nu este pentru prima dată când un animal este implicat accidental într-un incident cu arme de foc în Statele Unite. În ultimii ani au existat mai multe cazuri în care câinii au apăsat accidental pe trăgaci în timpul partidelor de vânătoare sau în timp ce se aflau  în mașini unde armele nu erau securizate corespunzător.

Autoritățile din Scottsbluff continuă investigația și încearcă să stabilească toate circumstanțele exacte ale incidentului. Deocamdată, singura concluzie clară este că neglijența în manipularea armelor poate duce la situații complet neașteptate — inclusiv una în care „trăgătorul” este un câine.

Foto: Pixabay

Citește și:  Cazul celor șase bărbați împușcați a fost numit un „Twin Peaks” bulgar și pare tot mai greu de deslușit

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri