Simona Ionescu / Redactor Șef

Un județ din România ar putea intra în carantină. 12 localități au focare de COVID 

Un județ din România ar putea intra în carantină. 12 localități au focare de COVID 
Un județ din România este pe cale să fie pus în carantină, după ce focare de COVID-19 au apărut în nu mai puțin de 12 localități. Deja acestea au fost propuse să intre în carantină, iar situația tocmai ce e evaluată de autorități. Măsura s-ar putea, însă, extinde, dacă lucrurile avansează în același trend.

Autoritățile monitorizează și evaluează îndeaproape evoluția pandemiei de coronavirus în județul Argeș, în care 12 localități au fost propuse pentru a intra în carantină, începând de luni, 27 iulie.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş, întrunit miercuri în şedinţă extraordinară, a hotărât aplicarea unor măsuri de prevenire suplimentare, cu aplicabilitate imediată, pe fondul creşterii numărului de cazuri de infectări cu noul coronavirus.

12 localităţi din Argeş sunt amenințate de carantină, iar, în funcţie de evoluţia numărului de cazuri de îmbolnăviri, luni, 27 iulie, ar putea fi luate măsuri de carantinare zonală.

Localităţile aflate în prezent în evaluare sunt: Piteşti, Mioveni, Ştefăneşti, Costeşti, Bălileşti, Bascov, Brăduleţ, Buzoeşti, Davideşti, Miceşti, Stâlpeni şi Vultureşti. Conducerea CJSU Argeş face apel la argeşeni să respecte măsurile de prevenire (portul măştii în spaţiile închise, igiena mâinilor, păstrarea distanţei fizice) pentru a împiedica răspândirea virusului şi pentru a se evita carantinarea zonală.

Măsurile suplimentare, dispuse prin hotărârea CJSU, sunt următoarele:

– Administratorii pieţelor agro-alimentare, precum şi operatorii economici având ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul vor proceda la monitorizarea permanentă în incinta spaţiilor comerciale a respectării de către vănzători şi cumpărători a măsurilor de conduită socială şi prevenţie – evitarea aglomerării, păstrarea distanţei de 1,5 metri între cetăţeni, purtarea măştii de protecţie şi a mănuşilor de unică folosinţă de către personalul care deserveşte populaţia;


Sorana Cîrstea devine nora lui Ion Țiriac. A fost vioara a doua și în amor și pe teren

Nicio zi fără Lidia Buble. Are, oare, un iubit secret pentru care pozează incendiar? Exclusiv


– Se dispune suspendarea tuturor evenimentelor publice de tip târg, bâlci şi alte asemenea, precum şi activitatea de agrement în spaţii de tip piscină, bazin de înot, cu excepţia activităţilor fizice desfăşurate, potrivit legii, de către sportivii de performanţă, în toate localităţile judeţului Argeş, în perioada 23.07. – 09.08.2020, cu posibilitatea de prelungire a duratei în funcţie de evoluţia fenomenului Covid 19;

– Administratorii societăţilor comerciale care deţin terase a căror activitate a fost redeschisă pe perioada stării de alertă vor proceda la reducerea programului de funcţionare a acestora până la ora 22.00 în cursul săptămânii şi ora 23.00 în zilele de sâmbătă şi duminică, asigurând monitorizarea permanentă a respectării de către personalul de deservire şi de către clienţi a măsurilor de limitare a răspândirii virusului SARS-CoV-2, potrivit legii.

„În funcţie de eficienţa măsurilor aplicate de către autorităţile locale la nivelul fiecărei localităţi şi a modificării incidenţei numărului de cazuri active Covid-19 raportat la o mie de locuitori, Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă va analiza luni oportunitatea carantinării zonale”, a mai transmis Prefectura.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre