Irina Ursu, știrista recunoaște că a acceptat „cât ai zice pește” și a postat câteva fotografii pe care le-a pus pe contul de socializare cu superbul inel de logodnă.
Prezentatoarea trăiește o frumoasă poveste de iubire alături de Cristian Drăghiceanu, iar cererea în căsătorie a lăsat-o pur și simplu fără cuvinte. „Povestea noastră nu are legătură cu sportul, nu în acest context ne-am întâlnit, deși prima dată ne-am văzut într-o sală de fitness, fără să interacționăm. Eu m-am lăsat de foarte mulți ani de sport, de vreo 10 ani, iar el încă mai practică.
„Avem amândoi un tip de disciplină, suntem destul de activi, nu ne place prea mult să lenevim”
Dar ce pot spune cu siguranță, e faptul că pasiunea comună pentru sport și istoricul de sportiv ne-a ajutat. Avem amândoi un tip de disciplină, suntem destul de activi, nu ne place prea mult să lenevim și e o dinamică a zilelor care ni se potrivește amândurora. În plus, sportul ne-a făcut pe amândoi sociabili, adaptabili și competitivi, lucruri care ne ajută în viețile de adult”, a povestit vedeta.
Irina i-a luat locul Octaviei Geamănu
Irina Ursu prezintă știrile în locul Octaviei Geamănu care a plecat de la Antena 1 în condiții nu tocmai plăcute. Blonda susține că a fost primită cu brațele deschise, iar acest lucru a ajutat-o să reziste presiunii. „Am simțit inițial o presiune, pentru că am primit un tronson extrem de important și știu cât de multă muncă este în spatele acestor programe de știri, astfel că mi-am dorit ca prestația mea să fie impecabilă.
A fost o provocare pentru mine să trec de la un stil de emisiune în care abordarea
și exprimarea era mai liberă și relaxată, la rigoarea unui program de ora 19.00. Am exersat destul de mult partea de retorică, ritm și dicție, astfel încât să mă aliniez cerințelor „Observator”.
Pentru că sunt o perfecționistă, mai ales în meserie, am lucrat constant astfel încât adaptarea să se producă cât mai rapid. Am avut și teama că nu mă voi integra suficient de repede în echipă, însă pot spune că realitatea mi-a demonstrat că temerile mele erau exagerate”, a mărturisit în trecut pentru TVmania.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook