Femeia a făcut plângere și, potrivit portal.just, Tribunalul București a impus pe 29 iulie 2020 un ordin de restricție, valabil 60 de zile. Prin acest act, Mănăstire nu a avut voie să se apropie de iubita sa, casa acesteia și locul de muncă, la mai puțin de 300 de metri. Toată tărășenia a fost descoperită de jurnaliștii de la G4media.ro.
Pe fondul consumului crescut de băuturi alcoolice, Silviu Mănăstire își pierde cumpătul
Pe 14 mai 2020, scrie femeia în plângere, Silviu Mănăstire „a devenit violent pe fondul consumului de băuturi alcoolice și a unei dispute casnice și a devenit agresiv față de concubina sa, având un limbaj agresiv inclusiv la adresa organelor de poliție. (…) pe fondul consumului crescut de băuturi alcoolice, (Silviu Mănăstire) își pierde cumpătul și devine impulsiv și agresiv chiar în prezența persoanelor apropiate.
Și are manifestări antisociale chiar în prezența reprezentanților legii, iar aceste împrejurări conturează convingerea instanței de apel că integritatea fizică și psihică a apelantei-reclamante a fost pusă în pericol prin actele de violență fizică și psihologică”, spune instanța.
Femeia a suferit leziuni traumatice
În documentele depuse în fața instanței și consultate de jurnaliștii de la sursa citată, iubita lui Silviu Mănăstire susține că a lovit-o de mai multe ori cu palmele peste față, „a strâns-o de gât, împiedicând-o să respire, a împins-o peste o masă și a amenințat-o că o omoară, în timp ce se aflau la locuința situată în București”.
Femeia a mai spus că a vrut să se despartă de mai multe ori din cauza certurilor, însă Mănăstire i-a luat actul de identitate și a șantajat-o emoțional. De asemenea, femeia a depus la dosar și un certificat medico-legal din care reiese că „a suferit leziuni traumatice care s-ar fi putut produce la data de 14.05.2020 prin lovirea cu un corp dur care nu necesită zile de îngrijire medicală.”
Întrebat de jurnaliștii de la G4Media despre acest eveniment, Mănăstire a fost sec în declarații: „Din păcate, de data asta nu ai subiect. Ne-am certat și ne-am împăcat după două săptămâni”.
Silviu Mănăstire se autosuspendă din funcția de secretar general adjunct al PNL
După ce s-a aflat de episodul de violență, Silviu Mănăstire a dat un mesaj pe contul de socializare în care a anunțat că s-a autosuspendat din funcția de secretar general adjunct al PNL. De asemenea, acesta spune că „se va ocupa” de jurnaliștii care au scris despre el.
„Până lămuresc pe căi legale mizeria produsă de Tăpălagă, de sclavul lui trist Semeniuc și umflată politic de „istericul Ghinea” mă autosuspend din funcția de secretar general adjunct al PNL. Să am timp să mă ocup de niște băieți, ca pe vremuri. Nu mor caii când vor câinii!”, a scris Silviu Mănăstire pe Facebook.
Iubita fostului prezentator își schimbă declarațiile și acuză Poliția
La rândul său, fosta sa iubită susține acum că polițiștii sunt cei care i-au spus să facă plângere pentru violență domestică. Ei au avut doar o ceartă, a apelat Poliția, apoi s-au împăcat. „Polițiștii au încercat să îi afecteze imaginea partenerului meu”, susține partenera lui Silviu Mănăstire, care în 2020 a depus plângerea pentru violență domestică împotriva lui și a obținut ordinul de restricție. (…)
„Incidentul care a avut loc îl regret și acum. Eram supărată în urma unor neînțelegeri, iar polițiștii au profitat de situația în care mă aflam și m-au îndemnat să cer ordin de protecție pentru a nu mai avea contact cu partenerul meu”.
„Ne-am și împăcat având în vedere că și-a cerut iertare. Este o ceartă și ține de noi”
„Între noi nu au avut loc violențe, așa cum se spune. Am deschis dosar penal așa cum mi-au sugerat polițiștii, care probabil au încercat să îi afecteze imaginea partenerului meu, care este persoană publică. Silviu nu este un om așa violent. (…) A fost o ceartă care a degenerat, după care ne-am lămurit situația.
Eu nu am fost în instanță și mi-am retras cererea, ca să închidă dosarul, pentru că partenerul meu este un om minunat și ne-am și împăcat având în vedere că și-a cerut iertare. Este o ceartă și ține de noi. Silviu nu este un om așa violent precum scrieți voi și precum îl acuzați”, a spus partenera acestuia, conform stiripesurse.ro.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook