Simona Ionescu / Redactor Șef

Vacanța de 1 mai. Câte zile libere vor avea românii, de fapt

Vacanța de 1 mai. Câte zile libere vor avea românii, de fapt
Numărăm zilele până când ne vom bucura de minivacanța de 1 mai când, potrivit legii, vom fi liberi.

Potrivit legislației în vigoare, salariații beneficiază de 1 mai, Ziua Muncii, de o zi liberă. Anul acesta vom putea să ne distrăm așa cum ne poftește inima.

Indiferent că lucrează la stat sau în mediul privat, angajații vor sta acasă pe data de 1 mai. Anul acesta însă, Ziua Muncii cade luni, așa că salariații se vor bucura de o minivacanță de trei zile, respectiv sâmbătă, duminică și luni.

Cine sunt angajații care nu vor putea să-și ia liber

Există însă și o categorie de angajați care vor trebui să muncească și în zilele libere. Este vorba de cei din unitățile sanitare dar și cele de alimentație publică, dar și în locuri unde procesul de producție nu poate fi întrerupt. Aceștia vor putea să-și ia liber în următoarele 30 de zile.

Dacă acest lucru nu e posibil, atunci angajații vor primi un spor de cel puțin 100% din  salariul de bază. Angajatorii care nu vor să le dea liber angajaților și nici să-i plătească potrivit legii riscă să fie amendați cu sume considerabile.

Când vor fi următoarele libere

Următoarele zile în care ne vom bucura de liber va fi 1 iunie, când se sărbătorește Ziua Copilului, care cade într-o joi. Anul acesta, salariații vor avea liber și vineri, 2 iunie. Așa că vor putea să se bucure de o minivacanță de patru zile, în care să se relaxeze.

Angajații vor fi alături de familii pe 4 iunie și 5 iunie, adică prima și a doua zi de Rusalii și pe 15 august, când se sărbătorește Adormirea Maicii Domnului. Ne vom mai relaxa pe 30 noiembrie, când este Sfântul Andrei, 1 decembrie de Ziua Națională a României și pe 25 decembrie și 26 decembrie, când întreaga creștinătate cinstește Nașterea Mântuitorului.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre