Simona Ionescu / Redactor Șef

Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Borcea. Milionarul a reluat relațiile cu Alina Vidican

Valentina Pelinel l-a dat de gol pe Borcea. Milionarul a reluat relațiile cu Alina Vidican
După ce s-a despărțit de Alina Vidican, Cristi Borcea a tot încercat să păstreze aparențele, însă cei doi nu s-au mai văzut cu ochi buni, ba chiar au avut multe discuții.

Situația se pare că s-ar fi schimbat acum, pentru că micuții pe care Borcea îi are cu Alina Vidican vor veni în România să petreacă sărbătorile cu tata. Vestea a fost dată chiar de Valentina Pelinel, care a anunțat venirea lui George și a Gloriei.

„O să mergem un pic la munte, pentru că au venit și copiii din America să vadă zăpadă”

„O să fim acasă, o să mergem un pic la munte, pentru că au venit și copiii din America să vadă zăpadă, dar de Crăciun suntem acasă în fiecare an, iar de Anul Nou o să fim tot acasă, anul acesta. Știi cum e, de când ai copii, ești fericit prin fericirea lor. Ei sunt fericiți că îl așteaptă pe Moșul, apoi deschiderea cadourilor, când este fericirea supremă.

Astea sunt momentele care te fac fericit ca părinte. Nu-mi doresc ceva anume, toti zicem să fie un an mai bun. îmi doresc să fie bine, să fim sănătoși, să fier copiii bine. Să ne iasă toate bine. Să curgă totul lin”, a spus Valentina Pelinel potrivit Click.

Câți copii are Borcea

Cu prima soție, Mihaela, Cristi Borcea are un băiat, pe Patrick, dar și gemenii Antonia și Angelo. Din al doilea mariaj cel cu Alina Vidican, Borcea mai are doi copii, pe George și Gloria. Și Valentinei Pelinel, fostul acționar de la Dinamo i-a făcut trei copii: Milan și Indira și Rania, care sunt gemene. Cristi Borcea mare încă pe fetiță, pe Carolyn, din relația cu Simona Voiculescu.

„Am avut acest interes să fiu cât mai bine cu ele, să crească copiii într-un mediu civilizat, normal. Să nu aibă traume. Asta a contat foarte mult. Mulţumesc lui Dumnezeu, toţi copiii sunt bine. Şi mamele copiilor sunt bine. Eu sunt bine, asta contează cel mai mult.  Nu regret nimic din ceea ce am făcut în viaţă, dar sunt cel mai fericit că mi-am găsit persoana potrivită, ideală, când a trebuit. La momentul potrivit”, a declarat Cristi Borcea.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre