Sunte vedetele din Zootehnia românească. Cercetătorii Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Creșterea Ovinelor și Caprinelor Constanța au lucrat din greu, dar și-au atins scopul. Din încrucișarea țapului african cu capra românească a ieșit o nouă rasă de capre, Bocarp. A cărei carne, spun nutriționiștii și bucătarii este și mai ieftină și mai gustoasă. Perfectă pentru cei care vor să slăbească și suferinzii de anemie.
De unde a venit ideea
Radu Răducu, directorul institutului de cercetare, a declarat că ideea a pornit ca urmare a faptului că „specia caprină în România a avut o cădere foarte mare după 1990. Acum s-a revigorat, dar nu sunt de bună calitate”. Cercetătorii vor să îmbunătățească calitatea animalelor și a producțiilor, astfel încât să existe „un interes continuu pentru aceste specii și pentru satisfacerea cerințelor pieței”.
Mai mult, se dorește să fie realizată o rasă de caprine cu o carne superioară celor de acum. Cercetătorii au lucrat la acest proiect din 2010, acum au venit primele rezultate, însă mai e mult până la final.
Până la omologarea rasei vor putea trece peste zece ani
După ce s-au informat, cercetătorii au ales o rasă de import cu o carne foarte bună, e vorba de „Boer, din Republica Sud-Africană, pe care noi am adus-o, de fapt, din Anglia”. Au urmat încrucișări repetate între caprele românești și țapii africani, iar în acest moment cercetătorii „se laudă cu 200 de exemplare selectate din noua rasă, pe care au numit-o Bocarp.
Acestea sunt exemplarele pe care se lucrează acum pentru a produce noua rasă, o rasă pură”. Dar până ca rasa să fie omologată, va mai putea trece între 10-13 ani. În acest moment, această carne nu există pe piață, dar institutul vinde cercetătorilor țapi din noua generație.
Carnea de căpriță Bocarp are gustul cărnii de vacă
Bucătarii care au încercat carnea spun că are „savoarea cărnii de vită, este perselată, adică are carne și grăsime, dar grăsimea nu este o grăsime ca o untură, ca la porc, ci una cu o consistență anume și care dă un gust foarte bun”. Potrivit medicului nutriționist Mihaela Iftene, carnea de capră este excelentă pentru persoanele care suferă de anemie dar și cei care vor să slăbească. Acest produs este bogat în fier, vitamina C și B6, dar și vitamina K, calciu, fosfor și zinc.
Sursă foto: Adevărul, Antonia Ispas
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook