Simona Ionescu / Redactor Șef

Veste bună pentru persoanele cu dizabilități. Ce a transmis Comisia Europeană

Veste bună pentru persoanele cu dizabilități. Ce a transmis Comisia Europeană
Situația greoaie a persoanelor cu dizabilități s-ar putea îmbunătăți. Comisia Europeană a venit cu o propunere excelentă.

Comisia Europeană se gândește să le vină în ajutor persoanelor cu probleme. În acest sens a propus înființarea unui Card European pentru Persoanele cu Dizabilități dar și îmbunătățirea Cardului European de Parcare pentru acestea, care să fie valabile în toate statele membre.

Comisia Europeană dorește ca aceste Carduri Europene pentru Persoanele cu Dizabilități să fie valabile în toate statele membre ale UE. Cardurile vor facilita accesul la diverse servicii publice și private, călătorii și accesul la drepturi speciale.

Document de recunoaștere a dizabilității

De asemenea, Cardul European pentru Persoanele cu Dizabilități va fi documentul de recunoaștere a dizabilității în toată Uniunea Europeană. Cu ajutorul acestuia, persoanele vor beneficia de tratament preferențial, inclusiv evenimente culturale, muzee, centre de agrement și parcuri de distracții. Documentul va fi emis de autoritățile competente naționale și va completa cardurile sau certificatele naționale existente.

Veste bună pentru persoanele cu dizabilități

Va fi îmbunătățit și Cardul European de Parcare

Pe de altă parte, se dorește îmbunătățirea Cardului European de Parcare, pentru ca persoanele cu dizabilități să aibă drepturi de parcare similare în toate statele membre. Urmează ca acest document să aibă un format standard care va înlocui cardurile de parcare naționale și va fi recunoscut în toată Uniunea Europeană.

Statele membre vor da aceste carduri în format fizic și digital, precum și informații despre condiții speciale și tratament preferențial pentru persoanele cu dizabilități în formate accesibile. Această propunere urmează să fie dezbătută în Parlamentul European și Consiliul European. După ce va fi adoptată ca directivă, statele membre trebuie să o implementeze în decurs de 18 luni.

Ce se întâmplă în România

În acest moment, în România, personalele cu dizabilități sau reprezentanții acestora beneficiază de un card pentru locurile gratuite de parcare, pe care-l primesc de la autoritățile publice locale. În plus, și mașina în care se află o persoană cu dizabilități posesoare de card-legitimație beneficiază de parcare gratuită.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre