Veste nemaipomenită pentru dascăli. Marcel Ciolacu a anunțat alocarea de fonduri pentru vouchere oferite personalului didactic.
Este vorba de o primă de carieră didactică dar și primă de carieră educațională, bani care vor veni din Fondul de Rezervă. Prima de carieră didactică se ridică la valoarea de 1500 de lei, iar cea de carieră profesională este de 500 de lei. Prim ministrul a dat vestea care i-a bucurat pe profesori chiar de Ziua Educației.
„Fiindcă este Ziua Mondială a Educaţiei, avem un proiect care confirmă că educaţia reprezintă o prioritate a guvernării! Alocăm din Fondul de Rezervă banii necesari pentru ca Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene să asigure personalului din educaţie voucherele educaţionale”, a declarat Ciolacu.
Ce pot face profesorii cu prima didactică
Autoritățile s-au gândit, totodată, și la ce pot face profesorii cu prima didactică. Își pot plăti cursuri de pregătire profesională, echipamente IT sau își pot achiziționa cărți de specialitate. Din suma primită, un procent de 30% poate fi utilizat și pentru a acoperi diverse nevoi didactice individuale specifice cadrelor didactice.
Când se va da prima de carieră didactică
Potrivit autorităților, plata pentru prima de carieră didactică se va acorda într-o singură tranșă, în această lună. Banii vor putea fi folosiți pe tot parcursul anului școlar 2023-2024. Conform legii, prima de carieră didactică „are drept scop susținerea cadrelor didactice în eforturile acestora pentru îmbunătățirea continuă a competențelor educaționale și obținerea de performanțe școlare/universitare în procesul educațional.”
„Aplaud, respect, sunt mândru și mă înclin în fața elevilor noștri de 10… curat”
De Ziua Mondială a Educației, primarul Cristian Popescu Piedone le-a adresat un mesaj profesorilor, precizând că premiază „învățătura, ambiția, munca, excelența și perfecțiunea la catedră”. „Astăzi, când lumea largă sărbătorește dascălii de pretutindeni, am onoarea să premiez învățătura, ambiția, munca, excelența și perfecțiunea la catedră! Aplaud, respect, sunt mândru și mă înclin în fața elevilor noștri de 10… curat!
„Dascălii care v-au condus spre 10 curat, merită, desigur, un munte de respect!”
Când iei media zece la examenul de bac sau de capacitate, în opinia mea… ești cel mai bun dintre cei buni! Eu, Piedone, îți mulțumesc și-ți spun simplu: te respect! Pentru că ești modelul de care comunitatea ta are mare nevoie! Desigur, perfecțiunea nu se mișcă niciodată fără motorul perfect! Dascălii care v-au condus spre 10 curat, merită, desigur, un munte de respect! Doamnelor și domnilor profesori emeriți, stimați elevi campioni, vă mulțumesc! Cu respect și cu mulțumire, primarul Piedone”, a fost mesajul primarului Cristian Popescu Piedone.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook