O perioadă chiar așa a fost, iar Syda a dus-o pe frumoasa Sheila în fața altarului. Au făcut și o nuntă luxoasă pe malul Bosforului, unde și-au invitat toți prietenii din România și Turcia. Doar că au început să circule zvonurile printre amicii din anturajul bărbatului, care spun că lucrurile s-au schimbat între timp, iar acum cei doi nu mai formează un cuplu.
Bogdan și Sheila se pare că au ales să meargă pe drumuri diferite și și-au șters de pe rețelele de socializare orice urmă că au trăit o poveste de dragoste. De altfel, sursele spun că Syda și-a serbat ziua de naștere fără soție. Bărbatul a vrut să uite de tot și toate și a plecat alături de prieteni pe insula grecească Mikonos, unde s-a distrat pe cinste, ca un bărbat singur ce este.
Și-au botezat copilul în secret
Nimeni nu știe până în acest moment ce s-a întâmplat între cei doi, mai ales că păreau o familie extrem de fericită. Anul trecut și-au botezat copilul departe de ochii curioșilor și părerea un cuplu invidiat de mulți. Dar iată că nebănuite sunt căile iubirii, iar cei doi foști îndrăgostiți nu mai vor să-și continue relația.
De altfel, și când s-a produs divorțul dintre el și Elena Băsescu totul a venit într-o discreție aproape totală, doar printr-un comunicat către presa.
Nunți ca în povești
Syda și iubita lui turcoaică s-au căsătorit în anul 2020, iar nunta a fost cu adevărat din povești. Cei doi și-au jurat iubire la Palatul Ciragan din Istanbul, un hotel de cinci stele amenajat într-un palat otoman din secolul al XIX-lea. Mirii s-au purtat exemplar cu invitații cărora le-au trimis un iaht pentru a ajunge la resortul de lux unde a avut loc petrecerea.
Și cu Elena Băsescu, Bogdan Ionescu a făcut o nuntă cu fast, mai ales că la vremea respectivă Traian Băsescu era președintele României. Petrecerea a avut loc la Palatul Snagov și au participat câteva sute de persoane. Tatăl lui Syda, Gheorghe „Bebe” Ionescu a fost director al Fondului Proprietății de Stat, apoi a fost numit în consiliile de administrație a două companii cheie ale statului român, Petrom și Eximbank. Este un potent om de afaceri, bun prieten cu Adrian Videanu. Și, evident, bunicul celor doi copii pe care Syda îi are cu Elena Băsescu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook