Simona Ionescu / Redactor Șef

Veste tragică! Mitică Popescu a murit! Maestrul s-a stins pe patul de spital, la Elias – EXCLUSIV

Veste tragică! Mitică Popescu a murit! Maestrul s-a stins pe patul de spital, la Elias – EXCLUSIV
Exclusiv. Mitica Popescu a murit, în urmă cu doar câteva zeci de minute la Spitalul Elias. Actorul era internat pe secția de reanimare a Spitalului Elias din Capitală.

Mitică Popescu a murit!

EXCLUSIV RETETESIVEDETE.RO La ora 17.15 a intervenit stopul cardiac, deși medicii au făcut tot posibilul să-l resusciteze. Reamintim că marele actor Mitică Popescu trăia singur, de foarte mulți ani, după decesul soției sale, celebra actriță Leopoldina Bălănuță.

Avea probleme cardiace, iar în ziua de Revelion a fost dus la Institulul de Cardiologie Fundeni unde medicul i-a pus stenturi la inimă. Apoi a revenit la Spitalul Elias.

Dumnezeu să-l odihnească!

Mitică Popescu era internat de mai multe săptămâni la Elias pentru recuperare cardiologică, după ce fusese externat de la Floreasca.

„Deocamdată, nu știu cât o să plătesc, aștept factura. Ca să mă mai încălzesc, mai pun pe mine o vestuță, un pulover, o geacă. Noroc că eu sunt și un pic călit, căci am muncit în viață și în frig”, a declarat Mitică Popescu, în urmă cu doar câteva săptămâni.

Actorul a cerut discreție

Mitică Popescu a fost internat la Spitalul de Urgență Floreasca, la secția cardiologie, informația fiind confirmată de purtătorul de cuvânt al spitalului, dr. Bogdan Oprița. Celebrul actor le-a cerut medicilor să nu dea informații despre starea lui de sănătate, preferând discreția. „Este internat de ieri, dar și-a exprimat dorința de a nu se da informații suplimentare despre starea sa de sănătate. Cert este că este în stare stabilă, cooperant și conștient”, a spus Bogdan Opriţa.

Își dorește enorm să trăiască și să aibă prieteni

Mitică Popescu a avut o căsătorie minunată cu actrița Leopoldina Bălănuță care s-a stins din viață acum 24 de ani, De atunci, Mitică Popescu a rămas singur, dar s-a afundat în muncă și nu s-a plâns niciodată. Singura lui mare dorință de care a pomenit anul trecut este să trăiască și să aibă prieteni lângă el.

„În primul rând îmi doresc să fiu sănătos. Îmi mai doresc ca oamenii, din simple cunoştinţe să redevină prieteni, ca înainte de pandemie, nenorocirea asta care s-a abătut asupra noastră. Îmi pare rău că aceste momente dificile nu ne-au apropiat. Sper însă să devenim mai înţelepţi şi îmi doresc să se facă filme bune şi pentru noi.

Mai sper să mă ajute Dumnezeu să trăiesc cât vrea el. Pentru că, aşa cum se întâmplă şi în cazul talentului, totul e de la Dumnezeu”, au fost gândurile lui Mitică Popescu la împlinirea vârstei de 85 de ani.

Frizerul celebrului actor Ștefan Iordache

Sunt puțini cei care știu că mama lui Mitică Popescu a dorit ca fiul său să devină preot, iar după ce a devenit actor tatăl îl tot întreba când își va căuta o meserie. N-a trecut prin momente ușoare, iar în trei ani cât a stat la Periprava, a învățat cu adevărat lecția vieții. Dar și multe lucruri de la colegii de cameră, doctori, preoţi, ingineri, scriitori, profesori. Și tot acolo a deprins și arta tunsului, Ștefan Iordache fiind unul dintre clienții săi fideli.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre