Simona Ionescu / Redactor Șef

Veste tristă despre celebrul arbitru Ion Crăciunescu. Mitică Dragomir: „Mi-ar părea rău, că e un om deosebit”

Veste tristă despre celebrul arbitru Ion Crăciunescu. Mitică Dragomir: „Mi-ar părea rău, că e un om deosebit”
Lumea fotbalului românesc este în alertă după ce Dumitru Dragomir a dezvăluit că Ion Crăciunescu se confruntă cu probleme grave de sănătate. Veste tristă despre celebrul arbitru Ion Crăciunescu. „Mi-ar părea rău, că e un om deosebit”.

Celebrul arbitru Ion Crăciunescu, retras departe de agitația din Capitală, a renunțat la aparițiile televizate, alegând o viață liniștită alături de familie în orașul său natal, Râmnicu Vâlcea.

Veste tristă despre celebrul arbitru Ion Crăciunescu. „Mi-ar părea rău, că e un om deosebit”

Ion Crăciunescu a dispărut treptat din prim-planul vieții publice, iar veștile recente legate de starea sa de sănătate au îngrijorat întreaga lume a fotbalului românesc. Cel mai recent semnal de alarmă privind situația delicată a fost tras de Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, care a dezvăluit că legendarul arbitru întâmpină dificultăți medicale serioase.

Mitică Dragomir: „Când e să te ia dracu’, te ia și din ușa bisericii!”

Conform declarațiilor oferite fără ocolișuri, celebrul arbitru Ion Crăciunescu traversează un moment extrem de dificil, provocat de afecțiuni apărute odată cu înaintarea în vârstă și cu uzura anilor adunați.

„Am auzit că are probleme de sănătate Crăciunescu. Mi-ar părea rău, că e un om deosebit. Am auzit că nu e bine. Păcat! Bătrânețea… Când e să te ia dracu’, te ia și din ușa bisericii!”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Fanatik. Această mărturisire a lui Mitică Dragomir confirmă temerile apărute în ultima perioadă în spațiul public cu privire la starea fizică pe care o are Ion Crăciunescu.

Ion Crăciunescu: „Toate lucrurile se termină la un moment dat”

Veste tristă despre celebrul arbitru Ion Crăciunescu. „Mi-ar părea rău, că e un om deosebit”
Mitică Dragomir, vești triste despre Ion Crăciunescu
Sursă foto: captură video

Ion Crăciunescu a ales să se desprindă de agitația permanentă din Capitală și s-a restabilit definitiv la Râmnicu Vâlcea, orașul său natal și locul unde s-a lansat în fotbal. Decizia de a reduce la minimum efortul fizic și deplasările a venit pe fondul problemelor acumulate.

„Am și eu o vârstă. Mă gândeam că trebuia să fac naveta Vâlcea – București de fiecare dată, iar asta însemna să plec noaptea. Așa că am luat o pauză. Toate lucrurile se termină la un moment dat. Au venit nepoțeii mei din America, abia aștept să mă duc la ei la Brașov, să-i duc la școală și la antrenamente la fotbal”, spunea Ion Crăciunescu, la Sport Total FM.

Unul dintre cei mai valoroși arbitri ai României

Ion Crăciunescu este recunoscut la nivel mondial drept unul dintre cei mai valoroși arbitri din istoria fotbalului românesc, performanțele sale de la cel mai înalt nivel european rămânând de referință. Fostul arbitru a decis să pună capăt unei etape glorioase din viața sa profesională, renunțând și la aparițiile săptămânale de pe micile ecrane.

După 15 ani în care a fost analist de bază la Digi Sport, a încheiat colaborarea cu televiziunea anul trecut. Pentru că au fost multe speculații privind modul în care acesta a plecat de la Digi Sport, anul trecut Florin Prunea, portarul Generației de Aur a lămurit situația, punctând faptul că arbitrul a fost cel care a decis încheierii colaborării.

„Nu l-a dat nimeni afară! El a plecat. (…) De ce nu-l pun observator? Stai puțin, că el are peste 70 de ani, și nu mai are voie”, a precizat Prunea, într-o intervenție televizată.

Cine este Ion Crăciunescu

Veste tristă despre celebrul arbitru Ion Crăciunescu. „Mi-ar părea rău, că e un om deosebit”. În 1995 celebrul Ion Crăciunescu a arbitrat la centru finala UEFA Champions League dintre Ajax Amsterdam și AC Milan, fiind singurul arbitru român care a condus o astfel de finală la centru.

Acesta a condus peste 80 de meciuri internaționale și a devenit arbitru international în 1984. De profesie economist, între anii 2003-2005 a fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor și președinte de club. Până în 1975 când a trecut la arbitraj, a fost fotbalist la Chimia Râmnicu Vâlcea și Universitatea Craiova.

Interesant de citit: Mitică Dragomir, amintiri despre relația cu Iliescu. Fostul șef al Ligii de Fotbal s-a trezit cu SPP-ul la ușă

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.


Informațiile publicate de retetesivedete.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Recomandarile noastre
Stiri parteneri