Conflictul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf ia proporții. Cei doi au pornit în această seară un scandal monstru în Snagov, în fața unui atelier de reparații. Impresara se afla acolo pentru a ridica un skijet despre care, spune Ana, îi aparține lui Bebeto, fiul în vârstă de 16 ani al ei și al lui Laurențiu Reghecampf.
În momentul în care a ajuns la atelier să ridice skijetul pe care îl lăsase la reparat, Anamaria a dat nas în nas cu Reghecampf, dar și cu câțiva agenți de poliție. În video se poate observa cum Anamaria Prodan se ceartă cu unul dintre polițiști, care îi spune că există o reclamație de furt pentru skijetul lui Bebeto depusă chiar de tatăl acestuia.
Reghecampf a declarat furat skijetul lui Bebeto
În acel moment, Prodanca îi explică faptul că, deși într-adevăr skijetul este pe numele lui Reghe, ea și antrenorul sunt încă soț și soție din punct de vedere legal, astfel că skijetul este încă bun comun, nefiind vorba de un furt. Impresara mai are un schimb de replici cu poliția, apoi transmite clar că va pleca acasă cu ambarcațiunea, căci tot ea a fost cea care a adus-o la reparat. La final, impresara își îndreaptă atenția către Reghe, acuzându-l din nou că nu este interesat de Bebeto, fiul său și, mai mult, îi face rău prin acțiunile sale.
Fostul antrenor a preferat să îi râdă ironic în față și să se baricadeze în mașină.
„Dar tu nu ai un copil pe care nu l-ai văzut de 3 ani? De ce nu vii să îți vezi copilul acasă, Laurențiu Reghecampf? Că a avut ieri absolvirea? De ce vii să furi și ce a mai rămas la copilul ăsta? Pentru ce?”, îi cere socoteală Anamaria celui care încă îi este soț în acte. Acesta însă nu pare deloc interesat decât să recupereze ambarcațiunea, căci îi răspunde doar că „vin să recuperez ce ai vândut tu!”.
Scandalul, de față cu poliția
Replicile Prodancăi continuă în același ton: „Eu? N-am vândut nimic, dragul meu. Sunt toate… Aoleu! Rghecampf, te faci de râs în fața țării, tu realizezi? Eu pot să merg la poliție acum, tu ai curaj să mergi? Eu am spus, soția ta încă, faptul că nu s-a furat nimic. Uite-te la tine ce ai ajuns”, mai spune impresara pe video-ul live de pe contul ei de Instagram.
În video se mai poate auzi cum Anamaria Prodan le transmite polițiștilor că și-a sunat deja avocatul, iar că acesta i-a transmis că skijetul pe care se ceartă cei doi este într-adevăr bun comun, astfel că problema este între cei doi soți, nefiind necesară intervenția poliției.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook