Viorel Cataramă a ajuns la finalul unui capitol important. Înalta Curte a decis dacă a fost colaborator al Securității

Încă din 2019, de când a candidat la alegerile prezidențiale, Viorel Cataramă s-a judecat cu CNSAS, pe tema legăturilor lui cu Securitatea. În urma unei proceduri obligatorii pentru candidații la prezidențiale, politicianul s-a ales atunci cu o adeverință de la CNSAS. Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a dat publicității o serie de note informative, pe care Viorel Cataramă era acuzat că le-a semnat, în calitate de informator sau colaborator al regimului.
Este vorba de note semnate „Viorel Cataramă”, „W”, „Viorel” sau „Voicu”, legate de relațiile cu partenerii străini ai ICE „Tehnoforestexport” în care autorul dă detalii precise cu privire la negocieri și creionează portretele celor cu care a discutat: unul era bețiv, altul era mare amator de obiecte de artă, altul i-a adus cașcaval și cafea din străinătate.
În 2023, în fața instanței, reprezentantul CNSAS și-a nuanțat explicația și a precizat că Viorel Cataramă „nu a fost colaborator și nici informator al Securității”, însă a confirmat că toate notele informative menționate în documentul emis pe 30 octombrie 2019 îi aparțin cu adevărat. Acestea au fost date ca și note de serviciu către Întreprinderea de Comerț Exterior „Tehnoforestexport”, la care Viorel Cataramă a lucrat.
Avocatul lui Cataramă a susținut, la rândul său, că relația clientului său nu a fost cu Securitatea, ci cu unitatea economică unde era angajat. Acesta a subliniat că, în notele semnate cu numele real – note pe care Cataramă le recunoaște – nu au fost încălcate drepturile fundamentale ale persoanelor menționate.
Astfel, Viorel Cataramă a câștigat la Curtea de Apel în 2023, decizie la care reprezentanții CNSAS au făcut recurs.
La doi ani distanță, Înalta Curtea de Casație și Justiție a respins, miercuri, recursul făcut de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) în procesul cu Viorel Cataramă. Astfel, s-a stabilit definitiv că acesta nu a fost colaborator al Securității.
„Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 987 din data de 13 iunie 2023, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Definitivă. Pronunţată astăzi, 11 iunie 2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei”, se arată în soluția data miercuri, 11 iunie, de magistrații de la Curtea Supremă.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook