În partea de vest și centrul României, vor fi vijelii cu grindină, iar vântul va atinge la rafală și 100 km/h.
„Vijeliile vor fi puternice”
„Există posibilitatea să înregistrăm fenomene meteorologice extreme. De altfel, ca urmare a materialelor de care dispunem atunci când emitem aceste alerte, cu siguranță am luat în considerare și această alertă emisă de Estopex, care într-adevăr indica nivelul trei pentru aceste tipuri de manifestări.
De altfel, de la ora 15:00 a intrat în vigoare avertizarea meteorologică de cod portocaliu ce vizează jumătatea nordică a țării, practic vestul, centru, nordul, nord-estul României, acolo unde vijeliile vor fi unele puternice, rafalele de vânt putând depăși 70-90km/h, izolat chiar peste 100km/h.
Grindină de medii și mari dimensiuni
Vorbim și de posibilitatea să înregistrăm grindină de medii și mari dimensiuni și pe intervale scurte de timp, să mai cumulăm valori de precipitații de peste 50-60l/m² în mai puțin de o oră. În timp ce jumătatea sudică a țării traversează astăzi cel mai intens val de căldură din această săptămână.
Tornada se definește așa cum se definește în dicționarul meteorologic oriunde ne aflăm. Există un fuior, care vânt rotațional, care atunci când întâlnim și două mase de aer în ascendență cal cu rece, vântul rotațional înregistrează viteze semnificative peste 100km/h determinând acea pâlnie care atunci când atinge solul înseamnă tornadă la nivelul solului.
„Sunt fenomene meteorologice extreme care cu siguranță vor deveni un tipar de vreme normală”
Acele trombe marine, care se datorează tot unui vânt rotațional și diferenței de temperatură de la suprafața apei comparativ cu temperatura la înălțime. Sunt fenomene meteorologice extreme care cu siguranță vor deveni un tipar de vreme normală, din ce în ce mai des întâlnite și în țara noastră.
Cu siguranță, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență și Departamentul pentru Situații de Urgență din Ministerul Afacerilor Interne impun măsuri de specialitate atunci când se intervine în astfel de situații generate de evenimentele meteorologice extreme la acest moment-
„Grad de agravare crescut din perspectiva probabilității de producere a acestor tipuri de fenomene”
Nu trebuie să excludem nicio posibilitate pentru a salva viețile oamenilor atunci când se producă astfel de fenomene la nivel punctiform. Noi am emis alerta meteorologică de cod portocaliu încă din această dimineață, ea intrat în vigoare la ora 15:00 rămâne în vigoare până mâine dimineață.
Și nu în ultimul rând, amendăm alertele de cod portocaliu, care înseamnă un grad de agravare crescut din perspectiva probabilității de producere a acestor tipuri de fenomene și prin alertele meteorologice de tip nowcasting de cod roșu. La acest moment, vitezele de peste 100km/h au fost incluse în mesajul de avertizare de cod portocaliu general”, a declarat directorul ANM, Elena Mateescu.
Cum va fi vremea în iulie și august
Meteorologii au făct previziuni și pentru următoarele săptămâni.
Săptămâna 17.07.2023 – 24.07.2023
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică pozitivă mai accentuată în regiunile sudice. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, nord-estice şi centrale, dar şi deficitar în cele sud-vestice, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 24.07.2023 – 31.07.2023
Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor specifice pentru această perioadă în toate regiunile, posibil uşor mai ridicate în cele sudice. Cantităţile de precipitaţii vor fi deficitare în regiunile vestice, sudvestice şi local în cele centrale şi la munte, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 31.07.2023 – 07.08.2023
Temperatura medie a aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă în regiunile sudice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile nordice, centrale şi la munte, iar în rest va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval.
Săptămâna 07.08.2023 – 14.08.2023
Mediile valorilor termice se vor situa uşor peste cele specifice pentru această săptămână în regiunile sudice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru această perioadă vor fi apropiate de cele normale, la nivelul întregii ţări.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook