Serialul Adela vine cu o propunere inedită pentru fani. Mai exact, Adela şi Antena 1 lansează un concurs în urma căruia câştigătorul va petrece o zi pe platourile de filmare ale producţiei, în compania personajelor preferate.
„Ai vrea să știi mai multe din culisele serialului? Vrei să vezi ce se întâmplă în spatele camerelor? Adela și Antena 1 ți-au pregătit un concurs! Pentru o zi vei fi alături de noi pe platoul de filmare și vei putea vedea şi tu cum se realizează serialul tău preferat!”, a declarat Mihai (Alecsandru Dunaev).
Mara l-a completat: „Ce-i al meu, e şi al tău, nu? Atunci ce-ar fi să schimbăm rolurile într-o zi şi să descoperi secretele familiei Andronic şi nu numai, chiar la mine acasă? Hai, participă la concurs, ca să câştigi o vizită la noi, iar eu între timp mă duc să-l anunţ pe Mihai să-şi ia costumul bun, că o să avem musafiri!”.
Vedetele sunt entuziasmate de întâlnirea cu fanii
Tot ce nu se vede la televizor, se vede pe platourile de filmare, iar asta va descoperi şi câştigătorul concursului. Tot ceea ce trebuie să facă telespectatorii este să prindă indiciile din serile de joi – pentru că #dacăejoieAdela şi să se înscrie pe concurs.a1.ro, spunând de ce iubesc serialul Adela. Câştigătorul va petrece o zi alături de echipa serialul de la Antena 1.
„Vrei ce-i al meu? Hai, treacă de la mine, poţi să ai. O zi, nu te-ntinde!”, a declarat Andreea (Oana Moşneagu), iar Nuţi a completat imediat: „Făi fetică, Andronicii ăştia mi-au pus gând rău. Vor să scape de mine…iar mutu’ ăsta de Mitu nu face nici cât o ceapă degerată. Da am eu o idee… pui tu mâna acoloșa şi te înscrii la concurs, fac eu aranjamentele și tu câștigi și apoi împărţim premiul…ce spui, batem palma?”.
Filmările pentru serialul Adela sunt în plină desfăşurare în diverse locaţii din Bucureşti şi din împrejurimi, iar telespectatorii pot avea acces la imagini de culisele Adela urmărind conturile oficiale ale serialului, pe Facebook și Instagram.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook