Emanuel Bădică, 19 ani și prietena lui, Melisa Lungu, în vârstă de 14 ani, au fost înjunghiaţi în timp ce se plimbau în Grădina Botanică din Craiova, în data de 27 iunie. Atacul a fost pus la cale de fostul iubit al adolescentei, elev la Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din același oraș. Melisa, care era absolventă a Colegiului Național Pedagogic din Craiova și tocmai susținuse Evaluarea Națională, nu a supraviețuit atacului, murind în urma rănilor.
După atac, tânărul înjunghiat a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă în stare critică. Rănit grav, după săptămâni de îngrijiri medicale, acesta a putut fi externat azi. Conform medicilor, s-a luat decizia externării din spital deoarece „pacientul are o evoluţie favorabilă”.
Amintim că în urmă cu o săptămână, băiatul fusese transferat din secția de terapie intensivă, după ce s-a aflat în stare critică, suferind multiple leziuni în urma atacului. Odată externat, acesta va putea sta de vorbă cu procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj care anchetează cazul și va povesti ce s-a întâmplat în acea zi a atacului.
Adolescentul a pregătit atacul și s-a înarmat cu un cuțit mare
Atacatorul Mario Fojică are 17 ani și este elev al Colegiului Naţional Militar „Tudor Vladimirescu” din Craiova. El a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de omor şi tentativă de omor.
Conform Parchetului Tribunalului Dolj, în rucsacul băiatului a fost găsită arma crimei – un cuțit cu lama de 19 centimetri. „În timp ce se afla în Grădina Botanică, aparent pe fondul unui conflict spontan cu alţi doi tineri, a scos din rucsacul pe care-l avea asupra sa un cuţit cu lama de 19 cm, cu care a înjunghiat-o iniţial pe persoana vătămată în vârstă de 19 ani în zona toracelui, iar apoi pe victima în vârstă de 14 ani, aplicându-i mai multe lovituri cu corpul tăietor, una dintre acestea în zona cervicală inferioară”, au transmis oamenii legii.
Ulterior, s-au oferit informații despre conținutul rucsacului cadetului Mario. Anchetatorii au descoperit în acest rucsac detalii cu adevărat șocante. Acesta nu avea o cagulă, așa cum s-a crezut prima dată, ci o mască din plastic, care se folosește într-un joc al supraviețuirii. Specialiștii spun că nu este prima dată când copiii se comportă ca și actorii din asemenea seriale, iar consecințele sunt devastatoare.
Ce spun reprezentanții școlii despre fiul de polițist
Băiatul este fiul unui polițist de la IPJ Dolj, care lucrează la o secție rurală. Mario Alexandru Fojică este elev în clasa a XI-a și, până la comiterea atacului din Grădina Botanică, nu a comis abateri disciplinare grave, conform reprezentanților liceului.
„Pe parcursul celor trei ani de studii în instituția noastră, elevul a avut rezultate bune la învățătură, a absolvit ultimul an de studii, respectiv clasa a XI-a, cu media 7,67, nefiind înregistrat cu abateri disciplinare grave. A fost declarat apt în urma testărilor psihologice desfășurate în cadrul proceselor de selecție, conform baremelor în vigoare pentru admiterea în învățământul militar liceal.
Conducerea instituției de învățământ va pune la dispoziția autorităților care desfășoară cercetările penale toate datele și informațiile necesare. În paralel, a fost numită o comisie internă pentru cercetarea împrejurărilor în care s-a produs acest incident grav”, a transmis Colegiul Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” din Craiova.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook