Simona Ionescu / Redactor Șef

Teatrul din Timișoara se alătură campaniei „Artiști români pentru artiști ucraineni”

Teatrul din Timișoara se alătură campaniei „Artiști români pentru artiști ucraineni”
Teatrul Național din Timișoara prezintă miercuri, 1 iunie 2022, de la ora 19,00 în Sala 2, spectacolul-lectură Sindromul supraviețuitorului de Andrii Bodnarenko, în traducerea Ralucăi Rădulescu, eveniment realizat în cadrul Campaniei umanitare Artiști români pentru artiști ucraineni, proiect de strângere de fonduri derulat de UNITER, Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore.

Distribuția spectacolului îi reunește pe actorii Alina Ilea, Roberta Popa și Cristian Szekeres. Regia artistică aparține Mihaelei Lichiardopol, căreia i se alătură Gabriela Strugaru-Popa (scenografie) și Sebastian Hamburger (video design), proiectul fiind coordonat de Ștefan Iordănescu.

Biletele au fost puse în vânzare pe platforma on-line www.my stage.ro, urmând ca UNITER să redirecționeze încasările pentru ajutorarea artiștilor din Ucraina, aflați în aceste zile în cel mai greu rol al vieții lor.

„Artiști români pentru artiști ucraineni” este o campanie UNITER

Uniunea Teatrală din România (UNITER), în parteneriat cu Worldwide Reading Project și CITD (The Center for International Theatre Development) din Baltimore a inițiat Campania umanitară „Artiști români pentru artiști ucraineni”. Este un proiect de strângere de fonduri care se desfășoară în perioada 16 mai – 15 iunie.

Astfel, până în data de 15 iunie, instituțiile de cultură din România și Republica Moldova vor organiza spectacole lectură pe baza a 10 texte scrise de autori ucraineni, după declanșarea războiului din Ucraina (Andrii Bondarenko, Elena Astasieva, Igor Biliț, Irina Gareț, Liudmila Timoșenko, Maxim Kurocikin, Natalia Blok, Natalia Vorojbit, Oksana Savcenko, Tetiana Kițenko), în traducerea Ralucăi Rădulescu sau vor programa spectacole din repertoriul propriu, donând încasările. Miza este aceeași: sprijin financiar pentru artiștii ucraineni care trec acum prin momente teribile.

„În urma propunerii UNITER, 46 instituții culturale de stat și independente au răspuns favorabil apelului de a fi împreună, prin teatru, pentru păstrarea demnității artiștilor și pentru susținerea culturii ucrainene. Și modalități noi de implicare continuă să sosească! Ne-am bucurat și am acceptat cu toată deschiderea ca și colegii din Republica Moldova să fie alături de noi în acest demers de suflet. Le mulțumim autorilor acestor texte pentru că au avut curajul să vorbească despre experiența personală a războiului și suntem alături de ei”, transmit reprezentanții UNITER.

Sumele strânse din vânzarea de bilete, donaţii şi sponsorizări se pot vira în contul special deschis de Asociația UNITER: Fondul de Solidaritate Teatrală: RO22RNCB0072049712860086 BCR SECTOR 1. Detalii despre programul spectacolelor din campanie sunt disponibile pe site-ul www.uniter.ro, pe site-urile teatrelor partenere și pe www.mystage.ro.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre