Tom Cruise, filmări la 400 km deasupra Pământului. Actorii ruși i-au luat-o înainte

Tom Cruise, filmări la 400 km deasupra Pământului. Actorii ruși i-au luat-o înainte
Space Entertainment Enterprise, coproducători ai viitorului film spațial al lui Tom Cruise, au dat o veste incredibilă.

Planuri mari pentru viitorul film în care va juca Tom Cruise. Se vor trage cadrele la gravitație zero. În 2020, NASA a anunțat că va colabora cu SpaceX a lui Elon Musk pentru un film spațial cu Tom Cruise.

Tom Cruise, filmări la 400 km deasupra Pământului

Surprize mari pentru unul dintre marii actori ai lumii, Tom Cruise. Pentru viitoarea sa peliculă, filmările nu vor mai avea loc la Hollywood, ci în spațiu, mai precis într-un studio ce urmează să fie construit la 400 km deasupra Pământului. Potrivit coproducătorilor, Space Entertainment Enterprise, pe lângă studioul de producție de film va mai fi ridicată și o arenă sportivă. Finalizarea lucrărilor ar trebui să fie în decembrie 2024.

Regizat de Doug Liman, filmul fără titlu încă, s-a zvonit că are un buget de 200 de milioane de dolari .

Locul va fi la dispoziția producătorilor și actorilor care vor să creeze conținut pe orbita joasă

În acel spațiu vor fi făcute nu doar filme, ci și producții de televiziune, muzică, dar și evenimente sportive. De locul unic vor putea beneficia atât artiști, cât și producători sau creatori care vor să lucreze în mediul de microgravitație.

Conform informațiilor oferite de The Guardian, modulul, denumit SEE-1, va andoca atunci pe Axiom Station, aripa comercială a Stației Spațiale Internaționale (ISS). În 2028, Axiom Station, care la începutul acestei luni a câștigat contractul pentru dezvoltarea aripii comerciale, se va separa de ISS.

Posibilități uriașe de divertisment

„SEE-1 este o oportunitate incredibilă pentru umanitate de a se muta pe un tărâm diferit și de a începe un nou capitol interesant în spațiu. Va oferi o casă unică și accesibilă pentru posibilități nemărginite de divertisment într-un loc plin de infrastructură inovatoare, care va dezlănțui o nouă lume a creativității”, au mărturisit co-fondatorii SEE, Dimitri și Elena Lesnevski.

Rușii le-au luat-o înainte

Tom Cruise își propusese să decoleze către Staţia Spaţială în octombrie 2021. Întrucât au fost discuții legate de bugetul care se ridică la 200 milioane de dolari, călătoria a fost amânată cu câteva luni. Pe ISS a ajuns însă, tot în octombrie 2021, o echipă de filmare din Rusia. S-a filmat timp de 12 zile pentru pelicula The Challenge. Personajul principal este un chirurg care va trebui să opereze un cosmonaut bolnav în spațiu. Se preconizează că filmul rusesc va fi lansat anul acesta.

Odată cu plecarea echipei de actori și regizor în spațiu, anul trecut, pentru 12 zile de filmare, s-a decis că Rusia a învins Statele Unite, filmând prima în spațiu.  Tom Cruise nu va mai fi primul actor care a făcut un film în spațiu. Se spune, însă, că Tom Cruise va face niște cascadorii foarte periculoase în spațiu pentru filmul său, iar curiozitatea despre actor și noua peliculă crește, pe măsură ce face cascadorii periculoase în propriile sale filme.

Sursă foto: rtv